Reacţia lui Tudorel Toader după ce fiul său a fost arestat preventiv fiind acuzat de viol şi hărţuire sexuală
Tudorel Toader, fost ministru al Justiţiei, este avocatul fiului său în procesul în care acesta este acuzat că ar fi hărţuit două studente. Alexandru Toader a primit în această dimineaţă arest preventiv pentru 30 de zile.
Fostul minstru al Justiţiei nu a dorit să comenteze dosarul în care este implicat fiul său. Toader este de părere că de fapt el este ţinta unui "atac", nu fiul său, dar nu a dorit să detalieze nici acest aspect. "Justiţia se caută şi se face în sala de judecată, nu la televiziune. Voi avea momentul cand voi explica pe larg şi voi argumenta, dar nu acum ş nu aici", a declarat Tudorel Toader.
Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, arestat preventiv pentru 30 de zile
Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată, sâmbătă dimineaţă, de către magistraţii Curţii de Apel Iaşi. Alexandru Toader este cercetat pentru viol, agresiune sexuală, tentativă la agresiune sexuală şi folosirea funcţiei în scop sexual. Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru, a fost prezentat, vineri seară, în faţa instanţei, dar magistraţii au decis să amâne pentru sâmbătă dimineaţă pronunţarea în cazul emiterii mandatului de arestare.
Şedinţa de judecată a durat mai bine de trei ore, Tudorel Toader fiind prezent în sală. Judecătorii Curţii de Apel Iaşi au admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi au dispus arestarea preventivă a lui Alexandru Toader pentru o perioadă de 30 de zile. Alexandru Toader este acuzat că a hărţuit sexual două studente. Una dintre tinere a povestit jurnaliştilor că a cedat avansurilor şi a întreţinut relaţii sexuale cu el, prima dată în biroul de la facultate, iar a doua oară la notariatul pe care Alexandru Toader îl deţine în centrul Iaşiului.
Cele două studente ar fi fost abordate de lectorul Alexandru Toader după ce nu promovaseră examenul din prima sesiune. Tinerele susţin că nu sunt singurele victime ale lectorului Toader şi că ar mai exista astfel de cazuri în facultate. "Dacă tu vrei să continui în cariera asta, sunt nişte sacrificii de urmat. Şi-aşa nu poţi să înveţi nimic, ai emoţii, eşti prea emotivă, mai faci şi terapie pe treaba asta. Dar de ce să dai bani la terapie? Soluţia este să faci sex cu mine", a povestit una dintre studente jurnaliştilor de la Reporter de Iaşi, despre modul cum a fost abordată de către Alexandru Toader.
Tânăra susţine că a renunţat ulterior la Facultatea de Drept, iar acum finalizează o altă specializare universitară. Tudorel Toader, fostul ministru al Justiţiei, a scris vineri pe Facebook că totul ar fi fost pus la cale de către o avocată cu dosare penale, care ar fi vrut astfel să îşi "uşureze" situaţia juridică. "Este un atac la adresa mea, lovindu-se în Alexandru! În precedent, de când este cadru didactic la Facultatea de Drept, au fost mai multe episoade de atac la adresa lui. De data aceasta, o avocată cu dosare penale, urmărind să îşi uşureze situaţia juridică, a «motivat» două studente să dea declaraţii nefavorabile lui, a trimis un jurnalist care să le înregistreze, a rezultat un subiect de presă la nivel naţional, ataşat de numele meu, iar în final, sesizarea din oficiu din prezentul dosar penal", a afirmat Tudorel Toader.
Ancheta poliţiştilor a pornit toamna trecută în urma unui articol publicat de Reporter de Iaşi. Toader preda Drept Civil studenţilor din anul I.
