Antena Meniu Search
x

Foto Angajata unui pub a avut o adevărată surpriză când a descoperit că zeci de canguri au invadat curtea din spatele localului, în Australia

O angajată a unui pub din Australia a avut parte de o surpriză uriaşă atunci când a deschis ușa din spate a localului. Mare i-a fost mirarea când a găsit un grup de canguri - inclusiv doi care s-au furișat după colț pentru a fura un sărut.

de Redactia Observator

la 20.07.2021, 22:42

Angajata unui pub a avut o adevărată surpriză când a descoperit zeci de canguri în spatele localului, în Australia
Angajata unui pub a avut o adevărată surpriză când a descoperit zeci de canguri în spatele localului, în Australia - TikTok

Femeia a surprins momentul şi l-a postat pe canalul său de TikTok, spunând că în imagini se pot vedea cel puţin 15 canguri. Scena a avut loc în afara pubului John Forrest, situat în Parcul Național John Forrest, la est de oraşul Perth.

Din imagini se poate vedea cum este vorba de un grup format din femele şi masculi adulţi. Momentul a fost cu atât mai impresionant pentru angajată când a observat că două exemplare se pitiseră pentru a fura un sărut, nu înainte de a se uita direct la cameră.

Angajata mai avusese un musafir special şi în trecut: Cangurul Matt

Pubul John Forrest este popular printre turiști, excursioniști și localnicii care se pot bucura de o halbă de bere, chiar în timp ce cangurii, dar și păsările se află la câțiva metri de masa lor. Femeia nu este la prima filmare de acest gen, potrivit Daily Mail

În februarie, ea a postat un videoclip devenit ulterior viral care arăta cum un cangur, pe care l-a numit Matt, stătea dezinvolt în spatele barului. ''Te prefaci că lucrezi, dar nu văd că se întâmplă asta de fapt. Haide, toarnă o bere!'', afirma angajata atunci.  Într-un alt videoclip, Matt și-a terminat ''schimbul'', fiind aşteptat de alţi canguri în afara tavernei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Mapamond » Angajata unui pub a avut o adevărată surpriză când a descoperit că zeci de canguri au invadat curtea din spatele localului, în Australia