Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Antreprenoare de pompe funebre, acuzată că a vândut în secret cadavrele şi le-a dat familiilor cenușă falsă. Cu banii a mers la Disney

Un antreprenor de pompe funebre din SUA este acuzat că a vândut cadavre pentru bani și apoi a mințit familiile îndurerate că cei dragi au fost incinerați. Megan Hess din Colorado preda urne pline cu cenușă falsă pentru a-și susţine înșelătoria. Femeia chiar a oferit un amestec din beton unui om, susţinând că sunt rămășițele respectivei rude.

de Redactia Observator

la 07.07.2022 , 14:02

Antreprenoare de pompe funebre, acuzată că a vândut în secret cadavrele şi le-a dat familiilor cenușă falsă Antreprenoare de pompe funebre, acuzată că a vândut în secret cadavrele şi le-a dat familiilor cenușă falsă - Facebook

Femeia de 45 de ani, care a negat anterior toate acuzațiile care i-au fost aduse, a recunoscut în cele din urmă adevărul șocant, în timp ce a pledat vinovată în instanță la începutul acestei săptămâni. O investigație a echipelor FBI a constatat că Hess a falsificat zeci de formulare de consimțământ. Potrivit datelor, femeia avea voie să doneze organele decedaţilor ca şi cum familia şi-a dat acordul pentru acest lucru.

Cu banii strânşi de la cei îndoliaţi, femeia a mers la Disney

Întreaga afacere avea loc la casa funerară Sunset Mesa din orașul Montrose. Femeia a vândut inclusiv capete, brațe, coloane vertebrale și picioare, cu scopul cercetării medicale și - cel mai macabru dintre toate - a extras şi a vândut dinții de aur ai unora dintre cei decedați ca să strângă bani de mers la Disney, conform Daily Star

Articolul continuă după reclamă

Se crede că Hess, care este acuzată că a recurs la astfel de gesturi din 2010 până în 2018, a fost ajutată de mama ei, Shirley Koch. Planul a fost foarte bine gândit, aşa că nu a stat pe gânduri să le ofere familiilor mai sărace serviciile gratuit, pentru ca apoi să dispună de cadavre şi să facă profit de pe urma lor. Femeia a numit inițial situația drept ''parodie legală'', dar ulterior a fost de acord cu acuzarea că și-a fraudat victimele.

Mama și fiica sunt, de asemenea, acuzate că au transportat cadavrele celor care au fost testați pozitiv sau au murit din cauza unor afecțiuni precum hepatita B și C și HIV, spunând în același timp cumpărătorilor că rămășițele erau în stare perfectă. 

În mod bizar, deși este ilegal să vinzi organe precum inimile, rinichii și tendoanele pentru transplant în SUA, vânzarea de cadavre și părți ale corpului pentru utilizare în cercetare sau educație nu este reglementată de legea federală. Hess trebuie să fie judecată în săptămânile următoare şi urmează să participe la o audiere pe 12 iulie. Femeia riscă să fie condamnată până la 15 ani de închisoare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » Antreprenoare de pompe funebre, acuzată că a vândut în secret cadavrele şi le-a dat familiilor cenușă falsă. Cu banii a mers la Disney