Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Copil de 9 ani din UK, ucis de propria mamă după ce a fost ținut într-o cadă cu apă rece ca pedeapsă. Băiatul chinuit de familie avea peste 50 de răni pe corp

Un copil de 9 ani din UK a murit după ce a fost bătut și obligat să stea într-o cadă cu apă foarte rece ca pedeapsă. Mama sa și logodnicul ei sunt acuzaţi de moartea băiatului, relatează The Sun.

de Redactia Observator

la 03.05.2023 , 09:22

- Facebook

Alfie Steele, era acoperit de vânătăi, şi fusese supus unui regim crud și „sinistru” de mama sa, Carla Scott, și de partenerul ei, Dirk Howell. Ambii sunt acuzați de uciderea băiețelului. Cei doi adulţi obişnuiau să-l lovească pe Alfie cu curele şi încălţăminte, sau alte forme mai dure de pedeapsă. Aceste metode presupuneau scufundarea băiatului în băi reci în timp ce era dezbrăcat sau forţarea acestuia să stea afară, în miezul nopții și să i se arunce apă rece în cap.

„Oamenii care sunt responsabili pentru uciderea lui Alfie sunt chiar mama lui, Carla Scott și partenerul ei, Dirk Howell. Alfie nu adormise pur și simplu liniştit într-o cadă. A fost agresat în mod deliberat și repetat, bătut și pus într-o baie cu apă rece și ținut acolo ca pedeapsă, iar acea conduită ilegală, acea pedeapsă inutilă, a fost efectuată împreună de Carla Scott și Dirk Howell. Acțiunile lor au fost cele care au dus la moartea lui. În ziua în care tânărul a murit, chiar înainte de ora 14.30, mama lui a sunat la numărul de urgenţă susținând că micuțul Alfie a adormit în baie și a alunecat sub apă”, a declarat judecătorul cazului.

Băiatul a murit fie din cauza înecului, a asfixierii mecanice sau unui traumatism cranian

Articolul continuă după reclamă

Procurorul a spus că unele răni sugerau că Alfie a încercat să se apere în timp ce era atacat. „Amploarea rănilor a sugerat posibilitatea ca unele, sau toate, să fi fost cauzate în timpul acțiunilor defensive, cum ar fi, de exemplu, blocarea unei lovituri sau încercarea de a apăra o parte mai vulnerabilă a corpului său”, a adăugat ea.

Pe acelaşi subiect

Copilul avea peste 50 de răni pe tot corpul, spun experții medicali, incluzând loviturile și zgârieturile normale din copilărie. Printre rănile sale, unele zgârieturi pe partea stângă a feței lui ar fi fost cauzate de „presiune directă”, jurații spunând că au dovezi despre faptul că el a fost ținut sub apă mult timp.

Carla Scott l-a născut pe Alfie în timpul unei relații anterioare, fiind implicate şi serviciile sociale pentru protecţia copilului. De tatăl băiatului s-a despărțit în 2017. Carla, în vârstă de 35 de ani, „nu era străină de serviciile sociale și știa ce aşteptau acestea de la colaborarea cu ea”.

Procesul este încă în desfăşurare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Mapamond » Copil de 9 ani din UK, ucis de propria mamă după ce a fost ținut într-o cadă cu apă rece ca pedeapsă. Băiatul chinuit de familie avea peste 50 de răni pe corp