Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Criminalul lui Pompi, tânărul român tăiat cu maceta de Halloween, în Spania, căutat de 3 luni. Familia băiatului cere "să se facă dreptate"

Lorenzo Pompiliu Cazacu, unicul fiu al unui cuplu de români din Spania, ar fi împlinit 22 de ani pe 30 aprilie. Nu a mai apucat, pentru că anul trecut, în noaptea de Halloween, a fost ucis cu o macetă într-un parc din Toledo. Deși s-au scurs câteva luni bune de la atacul oribil, criminalul încă nu a fost prins.

de Veronica Micu

la 30.01.2022 , 13:40

La aproape 3 luni de la crima care a îngrozit comunitatea din Santa María de Benquerencia, în Toledo, poliţia nu a reţinut încă niciun suspect. Informaţie confirmată pentru EFE de avocatul familiei, Ignacio Castillo Castrillón.

Acesta a declarat că părinţii lui Pompi, cum îi spuneau prietenii, nu sunt răzbunători, ci "foarte răniţi şi aşteaptă să se facă dreptate", relatează La Tribuna de Toledo.

Potrivit reprezentatului legal al biroului Castillo Castrillón Abogados, singura lor dorinţă este ca anchetatorii să lămurească ce s-a întâmplat în zorii zilei de 1 noiembrie, iar vinovatul să fie găsit. 

Articolul continuă după reclamă

Reamintim că Lorenzo a fost ucis de Halloween. A fost tăiat cu o macetă, care i-a provocat "o tăietură de aproximativ 15 centimetri lungime" și "10 adâncime" pe partea stângă a gâtului. O rană din cauza căreia Pompi a murit pe loc.

Pe acelaşi subiect

Din decembrie, Unitatea Centrală pentru Infracțiuni Specializate și Violenţe (UDEV) din Madrid s-a alăturat cazului, iar investigațiile continuă. Brigada Provincială a Poliției Judiciare a efectuat percheziții și interceptări telefonice, dar fără a obține rezultate care să fi dus la vreo reţinere.

Filmului atacului din cartierul Santa María Benquerencia

În noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie a anului trecut, Pompi și prietenul lui Alvaro au ieșit să sărbătorească Halloween-ul, la fel ca mulți alți tineri din cartierul Santa María Benquerencia sau Polígono din orașul Toledo. Românul și amicul lui se plimbau în zona parcului Lineal când un individ mascat s-a apropiat de ei, la câțiva metri de casa în care Pompi locuiește cu părinții săi.

Individul i-a amenințat cu o macetă și le-a spus să-i dea tot ce aveau la ei. Îngroziți, tinerii și-au golit buzunarele, iar românul i-a dat o bancnotă de 10 euro. În scurt timp, însă, au venit loviturile fatale, relatează El Espaniol.

cmmedia.es

Pompi a primit o lovitură de macetă în zona gâtului, care l-a ucis. Pe Álvaro l-a rănit la ureche și la față. A căzut la pământ și s-a prefăcut mort, iar asta i-a salvat viața.

Pompi era un împătimit al computerelor

Lorenzo Pompiliu Cazacu era singurul fiu al unui cuplu de români. Avea 21 de ani, iar cei care l-au cunoscut spun despre el că era un tip liniștit, deloc aventuros. Își petrecea timpul mai mult acasă, era un împătimit al computerelor. "Stătea mai mult acasă, cu calculatorul, cu jocurile, cu prietenii", a declarat vărul său pentru publicația ABC.

"Obișnuia să-și ia verii de la școală", declara un vecin al familiei, șocat că o asemenea nenorocire s-a putut întâmpla într-un cartier atât de liniștit.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Nimeni nu-și amintește un eveniment similar în Santa María Benquerencia. Cu toate acestea, în acea noapte de Halloween, acest loc a experimentat scene tipice mai degrabă filmelor de groază decât realității. Cu aproximativ 20 de minute înainte de uciderea Pompi, presupusul criminal a avut un episod similar cu un alt grup de băieți. 

A doua zi, ei au fost chemați de Poliția Națională să depună mărturie. 

Criminalul purta masca lui Jason din "Vineri 13"

Descrierea dată de cei cu care s-ar fi intersectat agresorul a fost următoarea: un bărbat de aproximativ 1,80 metri înălțime, cu hanorac negru, pantaloni albaștri, pantofi adidas, purta masca lui Jason (personajul principal din seria de filme horror "Vineri 13") și avea o macetă.

Doi tineri din cartier au declarat că individul ar fi incitat un grup de tineri la bătaie, înainte să-l atace pe român. La un moment dat, a scos maceta și a început să amenințe. Unul dintre copii a apucat primul lucru pe care îl avea la îndemână, un scaun, pentru a se apăra de un posibil atac. Din fericire pentru acei tineri, agresorul a plecat. 

La scurt timp, tragedia a fost confirmată: un tânăr de 21 de ani fusese ucis cu brutalitate într-un parc. 

Din acel moment, teroarea s-a instalat în cartier. Iar teroarea continuă pentru că, la trei luni de la crimă, nimeni nu știe cine se ascunde în spatele acelei măști, criminalul nefiind nici până astăzi.

latribunadetoledo.es / Yolanda Lancha

Oamenii vin la locul tragediei, depun flori și aprind lumânări. Sunt îngroziți și speră ca ucigașul românului să fie prins cât mai repede.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Mapamond » Criminalul lui Pompi, tânărul român tăiat cu maceta de Halloween, în Spania, căutat de 3 luni. Familia băiatului cere "să se facă dreptate"