Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Momentul în care un pilot de avion se apleacă pe fereastra cabinei pentru a recupera telefonul unui pasager. Aeronava se pregătea de decolare

Un pasager al companiei Southwest Airlines, care îşi uitase telefonul în zona porţilor de îmbarcare de pe Aeroportul Long Beach din Los Angeles şi-a putut recupera preţiosul obiect personal datorită chiar pilotului avionului în care se afla. Acesta a deschis geamul cabinei şi s-a aplecat pentru a lua telefonul de la angajaţii aflaţi la sol. Momentul inedit a ajuns viral pe reţelele de socializare.

de Redactia Observator

la 18.11.2022 , 09:53

Captură video Momentul în care un pilot de avion se apleacă pe fereastra cabinei pentru a recupera telefonul unui pasager - Twitter @SouthwestAir

Într-o înregistrare video făcută publică de compania aeriană Southwest Airlines, apare momentul în care un pilot se apleacă pe fereastra cabinei, în timp ce trei angajaţi de la sol încearcă să-i dea ceva, dar distanţa încă este mare.

Cum s-a întâmplat totul 

La un moment dat, unul dintre cei de la sol face o încercare nereuşită de a sări şi de a i-l înmâna obiectul pilotului. Atunci, intervine un al doilea coleg al său, mai înalt, sare şi el şi are succes: pilotul reuşeşte să prindă obiectul. Era vorba despre un telefon, pe care un pasager din avionul său îl uitase la poarta de îmbarcare. Omul şi-a putut recupera obiectul preţios la finalul unei adevărate operaţiuni în lanţ contracronometru.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Pasagerul îşi uitase telefonul în zona porţii de îmbarcare de la Aeroportul Long Beach din Los Angeles. Un călător care lua un alt zbor a observat acest lucru, dar îmbarcarea se terminase deja şi avionul era pe pistă pregătindu-se de decolare. Personalul de la sol a colaborat rapid pentru a se asigura că telefonul este returnat în siguranţă proprietarului său.

O persoană care aştepta alt zbor a observat că pasagerul îşi uitase telefonul 

Potrivit lui Chris Perry, purtător de cuvânt al Southwest Airlines, pasagerul care a descoperit că telefonul a fost uitat discutase cu proprietarul acestuia cu puţin timp înainte, astfel că ştia zborul cu care călătorea păgubaşul. Când agenţii de operaţiuni şi-au dat seama că zborul în cauză era deja complet îmbarcat, au luat legătura cu căpitanul.

„Căpitanul le-a sugerat imediat agenţilor de rampă aflaţi la sol să încerce să sară cu telefonul până la el, astfel încât să i-l poată returna clientului”, a declarat Perry pentru CNN. „Restul a fost surprins pe video!”, a adăugat el. 

Videoclipul a fost postat la 13 noiembrie, cu ocazia Zilei Mondiale a Bunăvoinţei, o sărbătoare internaţională care promovează bunătatea şi amabilitatea în întreaga lume. Nu este clar când a fost făcută filmarea, dar cu siguranţă pasagerul a fost extrem de recunoscător pentru gestul semenilor săi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » Momentul în care un pilot de avion se apleacă pe fereastra cabinei pentru a recupera telefonul unui pasager. Aeronava se pregătea de decolare