O mamă şi fiicele ei gemene de 7 ani, găsite moarte în casa lor. Alerta a fost dată de directorul şcolii unde învăţau copilele pentru că au lipsit de la cursuri, în Franţa
O mamă de 51 de ani şi fiicele ei gemene, în vârstă de 7 ani, au fost găsite moarte în casa lor din regiunea Grand'Combe-Châteleu, estul Franţei, oraș învecinat cu granița cu Elveția.
Alerta a fost dată de directorul şcolii unde învăţau fetele, îngrijorat că acestea nu au venit la cursuri. Tatăl a mers la casa mamei, care era încuiată, unde a așteptat sosirea pompierilor și a poliției, scrie Le Parisien.
Dublă crimă, urmată de sinucidere - o ipoteză
Ajunși la fața locului, serviciile de urgență au constatat decesele în jurul prânzului. „Ipoteza unui asasinat al celor doi copii și a unui gest sinucigaș în privința mamei rămâne o ipoteză, dar este mult prea devreme pentru a avea certitudine”, a indicat procurorul, Étienne Manteaux.
„Un procuror și un medic legist s-au deplasat la fața locului cu anchetatori de la secția de cercetare a Jandarmeriei Franche-Comté”, a mai spus procurorul, adăugând că vor fi efectuate autopsii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰