Oraşul american în care oamenii sunt rugaţi să nu facă duș cu gura deschisă: ''Este groaznic''
Locuitorii din Jackson, Mississippi, așteaptă cu disperare să se rezolve o problemă de bază: apă curentă fără risc de îmbolnăvire. Oficialii au avertizat ca apa din instalaţie să fie folosită doar în anumite circumstanțe. Guvernatorul Tate Reeves a declarat luni stare de urgență, după ce o furtună a agravat problemele cu infrastructura.
Garda Naţională a fost chemată să ajute, dar criza pare să nu aibă o finalitate cel puţin în acest moment. Școlile și întreprinderile au fost forțate să se închidă, iar locuitorilor li se spune acum să facă duș cu gura închisă, deoarece apa nu este sigură, conform CBS.
Apă cu risc de îmbolnăvire
''Este groaznic'', a spus Sharon Dunson, localnică, care a declarat că nu are apă de mai bine de o săptămână. Nici apa din casa lui Cherry White, în vârstă de 53 de ani, nu este bună de folosit. ''Miroase a canalizare'', a spus ea corespondentului CBS News. Aceasta este îngrijorată pentru ea și pentru nepotul ei de 5 ani, Hakeem. ''Nu pot să trag apa la toaletă'', a afirmat băiatul.
Guvernatorul a spus că accentul pe termen scurt se pune pe distribuirea a cât mai multă apă pentru locuitorii care au nevoie. Statul a scos la treabă 600 de membri ai Gărzii Naționale, care vor distribui aproximativ 5.000 de cutii cu sticle de apă, în 2.500 de gospodării în fiecare zi. De asemenea, atunci când apa curge la robinet, oamenii trebuie să-şi ia toate măsurile de precauţie şi să o fiarbă.
Ploile abundente și inundațiile de săptămâna trecută au pus o presiune asupra sistemului, exacerbând problemele de lungă durată cu infrastructura orașului. "Trebuie să ne concentrăm asupra a ceea ce va trebui să fie viitorul, nu? Cum ne vom asigura că acest lucru nu se va întâmpla din nou?", a spus un oficial.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰