Galerie foto "S-ar putea să o pierdem". Veronica, o mamă a patru copii, în comă indusă la spital. A căzut pe scările din interiorul casei şi a suferit leziuni cerebrale, în Scoţia
O femeie de 58 de ani se zbate între viaţă şi moarte, după un accident petrecut în casă. Veronica a căzut pe scările din interiorul casei şi a suferit mai multe leziuni la nivelul creierului. Femeia este acum în comă, la un spital din Scoţia.
În mod inexplicabil, femeia a căzut pe scări, moment în care loviturile la cap au lăsat-o inconştientă pe podea, potrivit The Mirror. Unul dintre cei patru copii ai femeii, care se afla la etaj în momentul incidentului a sărit în ajutorul acesteia imediat după ce a auzit zgomotul puternic provocat în urma căzăturii. Îngrozit să îşi vadă mama întinsă pe podea, tânărul a sunat de urgenţă la ambulanţă. Medicii au preluat-o pe femeie la scurt timp şi au transportat-o la spitalul Forth Valley. Din cauza loviturilor puternice, este posibil ca femeia să îşi piardă memoria, nemaiputând povesti cu exactitate ce s-a întâmplat în seara repectivă.
Una dintre fiicele Veronicăi, în vârstă de 28 de ani, a povestit pentru presa străină despre şocul pe care familia la avut la auzul acestei veşti, mai ales că nu ştiau ca mama lor să aibă probleme de sănătate. "Nu suntem siguri de ce s-ar fi putut întâmpla cu mama. Nu ştim dacă a căzut scările urcând sau coborând. Fratele meu cel mic a găsit-o la capătul scărilor şi a chemat ambulanţa. S-a panicat şi i-a fost foarte greu. Din cauza leziunilor, ne va fi foarte greu să aflăm ce s-a întâmplat. Medicii au spus că s-a lovit în zona cefei şi i-a fost afectată partea stângă a creierului. Nu ne-am aşteptat niciodată la acest lucru. O simplă cădere ne-a luat-o pe mama de lângă noi", a spus femeia.
Femeia a fost pusă în comă indusă
După o scanare CT, medicii de la Forth Valley vorbesc despre o leziune cerebrală. Veronica a fost ulterior transferată la un spital din Edinburgh, unde este îngrijită de specialişti neurologi. Imediat, medicii de acolo au pus-o în comă indusă, la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului. Medicii au anunţat familia la un momentdat că este posibil ca femeia să nu poată trece peste această stare de comă, fiind nevoiţi să se pregătească pentru a primi orice fel de veste."Mama a fost pusă în comă indusă din cauza leziunilor cerebrale şi a umflăturilor. A existat un moment în care ni s-a spus că s-ar putea să o pierdem. Chiar la început medicii ne-au anunţat că este posibil să se întâmple orice", a povestit fiica femeii.
Cu toate acestea, o sepranţă a apărut zilele trecute, când femeia a fost scoasă pentru puţin timp din starea de comă şi a putut să îşi recunoască numele. Veronica a fost mutată înapoi la spitalul Forth Valley luni, dar rămâne în terapie intensivă unde medicii intenționează să-i reducă treptat sedarea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰