Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un bărbat din Statele Unite s-a plâns de dureri în piept şi probleme de respiraţie: medicii i-au găsit o bucată de ciment de 10 cm la inimă

Intervenţie chirurgicală de urgenţă efectuată de medicii americani care au fost nevoiţi să extragă o bucată de ciment de 10 centimetri din inima unui bărbat.

de Redactia Observator

la 11.10.2021 , 16:06

Un bărbat din Statele Unite s-a plâns de dureri în piept şi probleme de respiraţie: medicii i-au găsit o bucată de ciment de 10 cm la inimă Cea de-a doua intervenţie chirurgicală a decurs bine, bucata de ciment a fost extrasă, iar bărbatul şi-a revenit complet - Profimedia

Potrivit LiveSciene, un bărbat care se plânga de dureri în piept şi dificultăţi de respiraţie a fost operat de urgenţă. Medicii au rămas şocaţi când au aflat cauza problemelor: o bucată de ciment de 10 centimetri, care se afla în inimă. Bărbatul în vârstă de 56 de ani a rezistat două zile cu durerile atroce până când s-a convins că trebuie să apeleze la ajutorul medicilor.

Cazul este atât de rar încât a fost studiat de cercetătorii de la Şcoala de Medicină a Universităţii Yale, iar studiul a fost publicat în  Jurnalul de Medicina din New England. În urma cercetărilor şi analizelor efectuate, medicii au reuşit să desluşească misterul.

Cum a ajuns bucata de ciment în inima pacientului

Articolul continuă după reclamă

Cu 7 zile înainte ca bărbatul să simtă durerile în piept şi să aibă probleme de respiraţie, acesta suferise o intervenţie chirurgicală la coloană. Pentru a trata o vertebră ruptă, ca urmare a slăbirii oaselor, medicii i-au injectat un tip de ciment special astfel încât vertebra să fie ridicată la nivelul corect şi să o împiedice să mai cadă.

Procedura în sine a decurs bine, însă din păcate pentru el, bărbatul s-a numărat printre cele 2% cazuri care suferă complicaţii. Cimentul medicinal s-a scurs din os în vene şi astfel a ajuns la inimă, unde s-a întărit. Cea de-a doua intervenţie chirurgicală a decurs bine, bucata de ciment a fost extrasă, iar bărbatul şi-a revenit complet după această nouă operaţie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » Un bărbat din Statele Unite s-a plâns de dureri în piept şi probleme de respiraţie: medicii i-au găsit o bucată de ciment de 10 cm la inimă