Antena Meniu Search
x

Video Un șofer român de TIR a murit ars de viu în cabină, după un accident înfiorător. Patru camioane s-au ciocnit pe A7, în Germania

Sfârșit cumplit pentru un șofer român de TIR, pe o autostradă din Germania. Tânărul în vârstă de 30 de ani a murit, joi seară, în urma unui teribil accident în care au fost implicate patru camioane. 

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 23.10.2021, 13:40

Tragedia a avut loc joi seară pe A7, în apropiere de Hunfeld, districtul Fulda, landul Hessa, pe sensul de mers spre Frankfurt, relatează publicația Bild

În jurul orei 19.30, în zona de odihnă din Großenmoor, la capătul unui ambuteiaj format în urma unui alt accident, patru camoane au intrat unul în celălalt, după ce șoferul unuia dintre ele, naționalitate română, nu a observat la timp blocajul și a intrat cu viteză în vehiculele din față.

A urmat un accident în lanț cu patru camioane.

Potrivit unui comunicat al Poliției din Hesse, forța impactului a făcut ca două dintre TIR-uri să ia foc. 

Pe acelaşi subiect

Șoferul român de TIR a murit ars de viu în cabină

Cei trei camionagii din fața românului au reșit să se salveze, însă pentru românul de 30 de ani, din Kassel, accidentul s-a încheiat fatal. Tânărul a rămas blocat și a ars de viu în cabină. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Camionul românului și cel din fața lui s-au făcut scrum.

Intervenția pompierilor la fața locului, pentru stingerea incendiului, a fost extrem de dificilă, mai ales că unul dintre autotrenuri era încărcat cu paleți de lemn. Acțiunea militarilor s-a prelungit și pe timpul nopții de joi spre vineri, secțiunea de drum afectată rămânând închisă complet până ieri dimineață.

Jurnaliștii de la Fuldaer Zeitung spun că trupul carbonizat al românului a fost recuperat abia după ce pompierii au reușit să stingă incendiul, iar publicația Osthessen Zeitung precizează că pagubele materiale, în urma accidentului, se ridică la aproximativ 700.000 de euro. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Mapamond » Un șofer român de TIR a murit ars de viu în cabină, după un accident înfiorător. Patru camioane s-au ciocnit pe A7, în Germania