Antena Meniu Search
x

Curs valutar

“Eu m-am iertat deja". Monstrul din Genova, care a violat și a ucis cu cruzime 170 de copii, a murit. Fusese condamnat la 835 de ani de închisoare

Unul dintre cei mai cruzi ucigaşi în serie de copii, columbianul Luis Alfredo Garavito, supranumit "monstrul din Genova" sau "Bestia" pentru că a asasinat cel puţin 170 de minori, a decedat joi în detenţie, la vârsta de 66 de ani, a anunţat administraţia penitenciară, informează vineri AFP.  

de Redactia Observator

la 13.10.2023 , 10:09

“Eu m-am iertat deja". Monstrul din Genova, care a violat și a ucis cu cruzime 170 de copii, a murit. Fusese condamnat la 835 de ani de închisoare “Eu m-am iertat deja". Monstrul din Genova, care a violat și a ucis cu cruzime 170 de copii, a murit. Fusese condamnat la 835 de ani de închisoare - Profimedia Images

Încarcerat din 1999, după ce fusese arestat pentru încercarea de a răpi un copil, Garavito a decedat într-o clinică din nordul Columbiei, din cauza unor "patologii multiple". În luna mai, media columbiene informau că el avea cancer şi leucemie.

În anul 2000, Luis Alfredo Garavito a fost condamnat la 835 de ani de închisoare, pentru violarea şi uciderea a cel puţin 170 de minori, în principal băieţi, între 1980 şi 1999, însă pedeapsa maximă prevăzută în această ţară este de 40 de ani. El mărturisese de asemenea asasinate în Venezuela şi în Ecuador, ţări ce se învecinează cu Columbia.

Potrivit mărturisirilor sale şi anchetelor desfăşurate în Columbia, Luis Alfredo Garavito se dădea drept persoană fără adăpost, călugăr sau vânzător ambulant pentru a atrage copii cu cadouri sau bani, pe care apoi îi viola şi îi ucidea.

Articolul continuă după reclamă

Într-un interviu acordat în 2004 pentru canalul de televiziune columbian RCN, Garavito, născut la Genova, mic oraş din zona de centru-vest a Columbiei, afirmase că s-a convertit la creştinism. "Eu m-am iertat deja (...). Ce s-a făcut e (deja) făcut. Nu mă voi martiriza", declarase el. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » “Eu m-am iertat deja". Monstrul din Genova, care a violat și a ucis cu cruzime 170 de copii, a murit. Fusese condamnat la 835 de ani de închisoare