Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto America Express, lider de audiență. Aris și Alexia Eram, a doua echipă imună a etapei a șaptea. Urmează o cursă năucitoare pentru ultima șansă

Victoria din ediția de aseară America Express le-a adus lui Aris și Alexiei Eram imunitatea mică, la pachet cu biletele pentru Argentina, ultima țară de pe Drumul Soarelui. Aventura continuă cu o seară plină de adrenalină și emoții: din patru echipe, trei vor pleca în cursa pentru ultima șansă.

de Redactia Observator

la 06.12.2023 , 13:20

Difuzată de Antena 1 în intervalul 20:28 – 23:56, ediția de aseară America Express a fost lider de audiență pe segmentele de public comercial și urban. Astfel, reality show-ul a obținut, pe tronsonul publicului urban cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, o audiență medie de 6.9 puncte de rating și o cotă de piață de 23.7%, în timp ce următorul clasat, Pro Tv, înregistra 5.7 puncte de rating și o cotă de piață de 19.6%. Și la orașe, emisiunea a fost prima opțiune a telespectatorilor, cu 6.2 puncte de rating și 17.4% cotă de piață, Pro Tv situându-se pe locul secund, cu 4.9 puncte de rating și 13.9% cotă de piață. În minutul de aur 21:45, emisiunea a fost urmărită de 1,2 milioane de telespectatori.

Ieri seară, la America Express, perechile au trecut printr-un carusel de probe – de la surfing pe valurile Pacificului la un joc de amuletă pe plajă, câștigat de Ada și Tony Galeș. Iar seara a culminat cu lupta pentru cea de-a doua imunitate, în care proba principală a fost gândită ca un gest de recunoștință pentru Ecuador. Înainte de a se despărți de cea de-a doua țară de pe Drumul Soarelui, echipele au ajutat din greu la sortarea deșeurilor. Cursa a fost câștigată de Aris și Alexia Eram, a doua echipă imună a etapei a șaptea, alături de Romică și Cătălin Țociu.

În ediția acestei seri, echipele se vor reuni la careu pentru dezvăluirea ordinii în care au încheiat întrecerea precedentă, dar și pentru momentul votului celei de-a treia echipe care va pleca în cursă – careul devenind din ce în mai incomod în timpul unei votări la care opțiunile

Articolul continuă după reclamă

s-au redus considerabil. ”Suntem la un pas de Argentina. La început, nu credea nimeni că o să ajungem atât de departe. Și ne-ar plăcea să ajungem acolo”, a declarat Tony Galeș. ”Suntem foarte curioși care este clasamentul, deși avem o vagă idee”, a spus Giulia. ”Chiar nu știu în ce ordine se află azi toate echipele. Sunt foarte curioasă cine va fi la cursa pentru ultima șansă”, a mărturisit, înainte de careu, Alexia Eram.

Urmează o cursă năucitoare pentru ultima șansă, în care concurenții vor schimba decor după decor și-și vor exploata abilitățile într-o varietate de domenii. De la antrenamente dure pe plajă și munca pe șantierul naval din Manta la exersarea talentului oratoric în limba spaniolă, în fața publicului ecuadorian, cele trei echipe vor trăi la intensitate maximă această zi cu un scenariu surprinzător. Ce legătură are munca de salvamar cu cea de președinte și mai ales cine va ajunge pe ultimul loc și ce culoare va avea soarele din cufăr – telespectatorii vor afla toate răspunsurile în ediția America Express difuzată în această seară, de la 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Media » America Express, lider de audiență. Aris și Alexia Eram, a doua echipă imună a etapei a șaptea. Urmează o cursă năucitoare pentru ultima șansă