Să nu faci rău!

Aseară am văzut un documentar în care tot un neurochirurg îşi asigura pacientul cu care tocmai intra în operaţie că e pe mâini bune. Că are cea mai bună echipă, e în cel mai bun spital şi va avea parte de cele mai bune condiţii. Câteva minute mai târziu aflu că o pacientă din România a fost dezintubată...din greşeală de un brancardier. Oare medicii din România cum le pot spune oamenilor că sunt pe cele mai bune mâini şi au parte de cele mai bune condiţii? Care mâini? Care condiţii? Evident că erori umane şi medicale există în toată lumea. Sigur că oamenii, după un an de pandemie şi o medicină în combinezon, au depăşit deja limita răbdării, iar eroarea este periodic inevitabilă. Şi fireşte că în ţările civilizate poţi să şi semnezi că în caz de...să te scoată medicii &bdquo;din priză”. Dar să lupţi cu ultima bucată de putere cu un viruş parşiv, să te laşi pe mâna medicilor, asistentelor, brancardierilor şi condiţiilor, şi cineva să-ţi ia aerul fără să poţi lupta, mi se pare mai sfâşietor decât să stai pe scaun zile întregi, lângă un tub rece de oxigen şi pereţi scorojiţi. Cred acum că pacienţii României sunt prinşi între realitatea arătată la ştiri, adevărul trăit în spitale şi frica permanentă de-a ajunge să te laşi pe mâinile cuiva. Aşa că cei mai mulţi aleg să nu înfrunte niciuna din cele trei, prin urmare rămân acasă. Acasă, unde războiul se duce altfel. Se duce cu gândul că dacă pleci, poate nu te mai întorci. Aşa că te laşi pe cele mai bune mâini pe care le ştii.