Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Consultări la Cotroceni: Adi Despot, Nicuşor Dan, Liviu Mihaiu, printre invitaţi

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, în debutul consultărilor cu reprezentanţii societăţii civile, că el va duce acum mai departe mesajele lor către politicieni.

de Redactia Observator

la 06.11.2015 , 14:05

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, în debutul consultărilor cu reprezentanţii societăţii civile, că el va duce acum mai departe mesajele lor către politicieni

UPDATE 14:00 Totodată, şeful statului a vorbit de o nouă abordare a politicii, dar şi una din partea politicienilor.

Articolul continuă după reclamă

"Este mai mult decât o schimbare de guvern, e o schimbare de paradigmă. Lumea aşteaptă o nouă abordare a politicii, o nouă abordare din partea politicienilor.

Este foarte bine să avem această întâlnire. Dvs îmi transmiteţi mie idei, solicitări, abordări şi eu voi duce aceste mesaje spre politicieni. Cred că este o modalitate foarte potrivită pentru a folosi preşesdintele în calitatea lui de mediator", a spus şefului statului.

 

Presa nu a are acces la consultările preşedintelui cu reprezentanţii societăţii civile.   

UPDATE13:40 LISTA PARTICIPANȚILOR:

Sorin Ioniță — Expert Forum

Elena Calistru — Funky Citizens

Nicușor Dan — Asociația Salvați Bucureștiul

Mihai Dragoș — Consiliul Tineretului din România

Ionuț Sibian — Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Cristina Guseth — Freedom House

Liviu Mihaiu — Salvați Dunărea și Delta

Ema Stoica — studentă

Adrian Despot — cântăreț

Tudor Benga — OKIAN

Alexandru Bindar — Uniunea Studenților din România

Cătălin Drulă — Asociația Pro Infrastructura

Edmond Niculușcă — Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate

Horia Oniță — Consiliul Național al Elevilor

Claudia Postelnicescu — Inițiativa România

Ștefan Dărăbuș — HHC România

Andrei Cornea — GDS

Clara Matei — Asociația Medicilor Rezidenți

Dragoș Slăvescu — medic

Octavian Berceanu — unițisalvăm

___________________________________________________

"Am fost invitat la Cotroceni de către preşedintele Iohannis. În continuare consider că nu sunt persoana potrivită însă, în spiritul respectului faţă de democraţie şi simbolurile acesteia, voi fi acolo", a scris Adrian Despot pe pagina sa de Facebook.

 Şi Nicuşor Dan a fost invitat de preşedinte la Cotroceni, pentru consultări.

"În urma centralizării celor 5000 de propuneri primite la Cotroceni, am fost invitat să particip la consultările de astăzi de la ora 13:30. Vă cer opinia atât asupra participării, cât şi asupra revendicărilor. Sunt tentat să merg (fără a mă erija prin asta în reprezentant al manifestanţilor)", a scris Nicuşor Dan pe o reţea de socializare.

De asemenea, vor mai fi acolo si jurnalistul Liviu Mihaiu, Claudia Postelnicescu, reprezentantă a mişcării Iniţiativa România, dar si Sorin Ioniţă.

"Reprezint un mediu foarte ostracizat: societatea civilă organizată profesional şi presa. Două domenii faţă de care Statul s-a comportat subversiv şi ostil, făcând tot posibilul să le ocupe. Reprezint mai degrabă Piaţa Universităţii 1990, loc în care am manifestat importiva sistemului aşa cum fac cei de azi, copiii celor care au luptat la Revoluţie şi au fost alergaţi pe străzi la Mineriade", a scris Liviu Mihaiu.

Preşedintele Iohannis a primit 5.520 de mesaje de la ONG-uri şi de la oameni ce au protestat în aceste zile în Piaţa Universităţii, care cer să fie primiţi la Cotroceni pentru discuţii privind desemnarea premierului, iar consultările, la care nu s-a decis încă cine va merge, vor începe la 13.30.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Consultări la Cotroceni: Adi Despot, Nicuşor Dan, Liviu Mihaiu, printre invitaţi