Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Adrian Năstase ar putea fi liber în august 2014!

Adrian Năstase ar putea să execute mai puţin de un an de închisoare, după condamnarea la patru ani de închisoare cu executare. El ar putea fi liber în august!

de Redactia Observator

la 07.01.2014 , 14:26

Adrian Năstase ar putea cere eliberarea condiţionată după 16 luni, din care i-ar putea fi scăzute cele opt luni de detenţie din dosarul "Trofeul calităţii". 

Avocaţii lui Năstase vor introduce la Tribunalul Bucureşti o cerere de contopire a pedepselor primite de fostul premier în dosarul Zambaccian (4 ani) şi "Trofeul calităţii" (2 ani). 

S-ar lua pedeapsa mai mare în calcul, adică de 4 ani, iar dacă în urma contopirii va fi de 48 de luni, Năstase ar putea cere eliberarea condiţionată după 16 luni. El are dreptul să ceară această eliberare condiţionată după ispăşirea unei treimi din pedeapsă, dat fiind faptul că are peste 60 de ani, a precizat avocatul Viorel Roş pentru Mediafax. 

Articolul continuă după reclamă

Năstase a executat deja 8 luni de închisoare din pedeapsa de doi ani din dosarul "Trofeul calităţii", astfel că poate cere eliberarea condiţionată după ce va ispăşi 8 luni de detenţie din condamnarea de 4 ani! 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Adrian Năstase ar putea fi liber în august 2014!