Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Au devenit o supra-putere OCULTĂ și irațională". ACUZAŢII grave făcute de unul dintre cei mai cunoscuţi politicieni

"DNA și SRI au devenit o supra-putere ocultă și irațională", scrie copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, într-o scrisoare deschisă adresată alegătorilor, după ce DNA a dispus urmărirea penală în cazul preşedintelui Senatului, pentru declaraţii mincinoase în dosarul retrocedării unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a fermei Băneasa.

de Redactia Observator

la 25.05.2016 , 12:29

"DNA și SRI au devenit o supra-putere ocultă și irațională", scrie copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, într-o scrisoare deschisă adresată alegătorilor, după ce DNA a dispus urmărirea penală în cazul preşedintelui Senatului, pentru declaraţii mincinoase în dosarul retrocedării unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a fermei Băneasa.

Tăriceanu scrie că cele două instituții "și-au fixat misiunea de a arunca o suspiciune generalizată asupra politicienilor și de a eroda încrederea în partidele politice".

"După 8 ani de străduință, DNA a reușit să mă cheme la Brașov în plină campanie electorală. Suntem în plină campanie... Ar trebui să fiu prin țară sprijinind candidații ALDE în alegerile locale, pentru că, după cum știți, puteți vota în alegerile locale din 5 iunie. Dar...o veți face? Mulți dintre voi nu veți vota pentru că v-ați pierdut complet încrederea în politicieni și în instituții. Atitudinea voastră este încurajată, dacă nu chiar stârnită, de DNA și de SRI, două agenții ale statului despre care ar trebui să auzim rar, dar care și-au fixat misiunea de a arunca o suspiciune generalizată asupra politicienilor și de a eroda încrederea în partidele politice. DNA, cu ajutorul denunțului, ce nu a mai fost practicat la această scară din anii 1950, a reușit să se substituie în bună măsură alegătorilor și să decidă, prin abuzul puterii ce îi este conferită de lege, cine poate să stea în fața cetățenilor pentru a le cere încrederea și cine trebuie privat de exercițiul acestui drept constituțional", arată Tăriceanu în respectiva scrisoare, postată marți seară pe Facebook.

Articolul continuă după reclamă

Tăriceanu se întreabă în scrisoare cine decide în interiorul DNA și SRI și cine va fi "următoarea victimă".

"Mă întreb astăzi încă o dată cine anume stabilește politica DNA și SRI, cine decide în interiorul acestor instituții, care va fi următoarea victimă? Aceste agenții au devenit o supra-putere, situându-se deasupra celor trei puteri constituționale ale statului. O supra-putere ocultă și irațională ce trezește în mintea generațiilor mature amintirea rolului pe care-l juca cândva partidul comunist și brațul său înarmat, securitatea. În amintirea erei în care votam formal pentru că eram forțați, vă rog să mergeți la vot duminică, 5 iunie, 2016", a mai scris Tăriceanu.

El a făcut referire și la faptul că este acuzat de DNA într-un dosar pentru presupuse fapte din 2008.

"Acum, după mult amar de vreme, mi-a venit și mie rândul. Așteptam cu nerăbdare momentul. Sunt convins că DNA și-a făcut temele cu temeinicie. De ce? pentru că în ciuda faptului că legea îmi interzice să intru în detalii, pot să vă spun doar că sunt acuzat într-un dosar cu presupuse fapte din 2008. Asta e ceea ce numesc eu cercetare amănunțită. Binențeles că momentul ales pentru acuzarea mea nu are nimic de a face cu alegerile din 5 iunie 2016. E o pură coincidență! Nu după 8 zile, nu după 8 săptămâni, nici după 8 luni, ci abia după 8 ani conducerea DNA a hotărât într-un final să mă acuze. Evident că în acest moment îmi pierd timpul cu avocații, procurori și dosare, în loc să fiu prin țară convingând electoratul să voteze și să sprijine candidații ALDE", a susținut Tăriceanu.

Potrivit liderului ALDE, România este pe cale de a deveni "o republică a procurorilor".

În scrisoarea respectivă, Tăriceanu îl critică pe președintele Klaus Iohannis și spune că Guvernul este format din "marionete tehnocrate".

"Se pare că președintele Klaus Iohannis și-a dorit din răsputeri să înlăture Cabinetul Ponta cu orice preț și să învestească guvernul de marionete tehnocrate. ALDE este singurul partid politic care s-a opus în Parlament acestei învestituri. De ce? pentru că actualul cabinet este de fapt format din funcționari anonimi din eșaloanele doi și trei aduși de la Bruxelles, care nu vor răspunde niciodată în fața voastră pentru faptele lor pentru că nu au trecut și nu vor trece niciodată printr-un test electoral. Iar acum în mai 2016 le vedem rezultatele. Până acum ministrul Sănătății, al Muncii, al Culturii și al Fondurilor europene au demisionat deja. Lista nu pare închisă", a mai adăugat Tăriceanu.

Procurorii DNA Brașov au dispus efectuarea urmăririi penale față de președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, pentru comiterea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

Sursa: Agerpres.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » "Au devenit o supra-putere OCULTĂ și irațională". ACUZAŢII grave făcute de unul dintre cei mai cunoscuţi politicieni