Băsescu a făcut SPECTACOL în Parlament: DIALOG DE CIRC cu Dragnea şi Tăriceanu! (VIDEO)
Fostul preşedinte Traian Băsescu, şeful Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, au avut un schimb de replici savuros în plenul Parlamentului, în timpul dezbaterii pentru moţiunea de cenzură.
Fostul preşedinte Traian Băsescu, şeful Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, au avut un schimb de replici savuros în plenul Parlamentului, în timpul dezbaterii pentru moţiunea de cenzură.
Discursul lui Băsescu în Parlament a fost presărat cu momente amuzante, încă de la început fostul şef al statului cerând şi din timpul PSD pentru a explica definiţia abuzului în serviciu.
"Eu i-am spus lui Dragnea să nu vă dea timp din timpul lor pentru că o să ajungă să-i luaţi la întrebari pe banii lor", a replicat Tăriceanu la finalul discursului.
"Numai în România se poate întâmpla să te înjure cineva pe timpul tău", a intervenit şi Dragnea, moment în care Băsescu a răspuns: "Doar în Romania un ayatollah e creştin" (cu aluzie la Liviu Dragnea n.r).
După discursul lui Şerban Nicolae, care a vorbit despre aprobarea de către CSAT a unei colaborări între SRI şi procurori, fostul preşedinte a cerut din nou cuvântul, pentru "2 minute".
A urmat un schimb de replici tăioase Băsescu - Tăriceanu:
Tariceanu: Domnule preşedinte, aici se ridică mâna, nu e ca pe vapor!
Băsescu: Nu ştiu cum era pe vapor, dar să ştiţi că acolo nu am întâlnit escroci. Categoria asta de oameni dacă apucau să se urce pe vapor nu ştiu dacă ajungeau şi la întoarcere, pe când Parlamentul văd ca ţine orice, pe tot mandatul!
Traian Băsescu ţinut să precizeze că că o astfel de decizie invocată de Şerban Nicolae nu a fost niciodată adoptată în CSAT cât timp a fost el preşedinte
Şeful Senatului l-a întrebat râzând pe Băsescu cum se face că această informaţie nu a ajuns la el, în condiţiile în care a spus că este cel mai informat om din România.
"Am fost cel mai bine informat om politic, dar nu am ştiut decât 10%. În condiţiile astea, vă daţi seama cât ştiu cei doi preşedinţi de camere", a spus Băsescu, tot râzând.
Tăriceanu: "Domnule preşedinte, fiecare cu gaşca lui. Dvs cu serviciile, noi cu cetăţenii".
Băsescu: "Asa e, am vazut cat sunteti cu cetatenii numai zilele astea prin piata Victoriei. Se vede cat sunteti cu cetatenii ca toti v-ati pitit de frica, pentru ca vi s-au facut publice numerele de telefon. De ce fugiti de cetateni, vorbiti cu ei la telefon".
Dragnea a închis schimbul de replici, invitându-i pe cei doi la el in birou după şedinţă.
"La un whisky", a conchis Tăriceanu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰