Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Codrin Ștefănescu: PSD are în momentul acesta 1.185 de primari și consilieri incompatibili

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a afirmat luni, la Ploiești, că PSD are, în prezent, 1.185 de primari și consilieri incompatibili, susținând că social-democrații sunt 'vânați constant'

de Redactia Observator

la 27.07.2015 , 23:04

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a afirmat luni, la Ploiești, că PSD are, în prezent, 1.185 de primari și consilieri incompatibili, susținând că social-democrații sunt 'vânați constant'

'Am fost atacați și vânați zece ani de zile de un regim ticălos. Avem în momentul ăsta 1.185 de primari și consilieri incompatibili. Numai noi, PSD-ul! Cred că nu avem primari, viceprimari sau consilieri județeni și municipali în țară să nu fie sub o anchetă sau sub o vânătoare la nivel național. Nu există județ să nu avem o problemă cu conducerea partidului. Zece ani de zile am fost vânați constant. Am crezut că după noiembrie 2014 lucrurile vor intra pe făgașul normal și o să trăim și noi puțin în normalitate în țara asta. Iată că nu trăim, că vânătoarea continuă', a spus Ștefănescu, într-o ședință a conducerii PSD Prahova la care au participat, între alții, parlamentari, primari și consilieri.

Codrin Ștefănescu a acuzat legile 'băsiste' și a spus că social-democrații sunt cei mai vânați. În context, el a arătat că administrația este blocată.

Articolul continuă după reclamă

'Ne abatem din ce în ce mai mult de la calea democratică. (...) Totul e blocat în țara asta. Vrei să faci un proiect, îți e frică să mai și semnezi. (...) Noi am moștenit niște legi băsiste care acum ne afectează principalul partid pe care populația îl înzestrează tot timpul cu un procent uriaș și noi suntem tot timpul cei mai vânați, cei mai atacați', le-a spus el social-democraților prahoveni.

Ulterior, Ștefănescu a declarat într-o conferință de presă că 'cineva are ceva cu PSD-ul' și că situația este una dificilă.

'E o nebunie ce se întâmplă. Se vede clar că cineva are ceva cu PSD-ul. (...) Picătura care a umplut paharul a fost cu Liviu Dragnea care a luat cu un cu suspendare cu motiv că a coordonat campania pentru referendum și picătura care a făcut paharul să se reverse a fost faptul că un procuror l-a anchetat pe primul ministru cu gândul de a da jos un guvern. (...) În momentul ăla s-a produs ceva în partid. (...) Deja avem o situație foarte grea', a mai spus liderul social-democrat, subliniind în același timp necesitatea unor modificări la legea privind incompatibilitățile și anunțând că în septembrie va fi demarat dialogul social în acest sens.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri politice » Codrin Ștefănescu: PSD are în momentul acesta 1.185 de primari și consilieri incompatibili