Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Critici la Cotroceni, de Ziua Europei. Preşedintele Iohannis şi Liviu Dragnea şi-au dat mâna, dar nu au comunicat

Ziua Europei i-a adus faţă în faţă pe Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă şi Liviu Dragnea. A fost prima întâlnire a celor trei lideri după ce preşedintele a cerut de două demisia prim-ministrului.

de Redactia Observator

la 09.05.2018 , 22:02

Ziua Europei i-a adus faţă în faţă pe Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă şi Liviu Dragnea. A fost prima întâlnire a celor trei lideri după ce preşedintele a cerut de două demisia prim-ministrului. În discursul susţinut în faţa invitaţilor săi, şeful statului a adus din nou critici la adresa puterii.

În faţa sutelor de invitaţi de seamă de la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis a vorbit despre valorile europene. Însă, în discursul său, preşedintele a fost critic la adresa unor politicieni care pun sub semnul întrebării rolul Uniunii Europene.

Klaus Iohannis, preşedintele României: "Ceea ce nu spun însă acești politicieni este că fără democrație, fără stat de drept, fără legi corecte nu există prosperitate și bunăstare pentru majoritatea cetăţenilor. Ar exista doar privilegii pentru un grup restrâns aflat la putere."

Vezi și

La recepţie, şeful statului s-a întâlnit pentru prima dată cu premierul Viorica Dăncilă, căreia i-a cerut de două ori demisia în ultimele două săptămâni. Alături de ea au fost Liviu Dragnea, miniştrii şi primarii de sector. Liderii PSD s-au dus la Palatul Cotroceni în grup, cu microbuzele. 

Liviu Dragnea şi premierul Viorica Dăncilă au stat împreună cu miniştrii la recepţia organizată de Administraţia Prezidenţială la Palatul Cotroceni, mai bine de o oră.

Preşedintele a dat mâna cu Liviu Dragnea, a schimbat câteva cuvinte cu Viorica Dăncilă şi chiar a zâmbit. Însă după acest moment, nici preşedintele, nici Liviu Dragnea nu şi-au mai vorbit. Ba chiar Liviu Dragnea a stat cu spatele la Klaus Iohannis. 

Dincolo de disputele de pe scena politică, Ziua Europei a fost motiv de sărbătoare în şcoli. Viitorii medici, profesori, aviatori, avocaţi şi judecători, care acum sunt încă în băncile şcolii au vorbit despre cum arată România europeană, în viziunea lor. 

Elevii şi profesorii unei şcoli din Oradea au marcat Ziua Europei printr-un flashmob în curtea scolii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Critici la Cotroceni, de Ziua Europei. Preşedintele Iohannis şi Liviu Dragnea şi-au dat mâna, dar nu au comunicat