Antena Meniu Search
x

Daniel Constantin a fost exclus din ALDE. Reacţia surprinzătoare a lui Liviu Dragnea

Vicepreşedintele ALDE Andrei Gerea a anunţat, joi, după şedinţa Delegaţiei Permanente, că Daniel Constantin, Mircea Banias şi Eugen Durbacă au fost excluşi din partid, deşi cu doi dintre ei s-a încercat o mediere timp de o săptămână, însă fără vreun rezultat şi a precizat că votul a fost unul covârşitor pentru excluderea celor trei.

Vicepreşedintele ALDE Andrei Gerea a anunţat, joi, după şedinţa Delegaţiei Permanente, că Daniel Constantin, Mircea Banias şi Eugen Durbacă au fost excluşi din partid, deşi cu doi dintre ei s-a încercat o mediere timp de o săptămână, însă fără vreun rezultat şi a precizat că votul a fost unul covârşitor pentru excluderea celor trei.

”S-au votat trei excluderi din partid, în persoana domnului Daniel Constantin, domnului Mircea Banias şi domnului Eugen Durbacă. Nu au fost făcute şi alte propuneri de excluderi. Aceste nume le ştiţi deja de o săptămână. A fost o săptămână în care s-a încercat o mediere cu doi dintre cei aflaţi aici pe listă, care au depus anumite acţiuni împotriva partidului în justiţie, dar din păcate nu s-a putut ajunge la niciun rezultat şi atunci am fost nevoiţi să luăm această decizie astăzi”, a declarat vicepreşedintele ALDE Andrei Gerea.

”Un vor covârşitor, din 96 de prezenţi au fost 92 de voturi pentru Daniel Constantin şi câte 91 pentru ceilalţi”, a adăugat Gerea.

Trei foruri de conducere ale ALDE - Biroul Politic Executiv, Biroul Politic Central şi Delegaţia Permanentă - s-au reunit joi în şedinţe succesive pentru a decide excluderea fostului co-preşedinte al formaţiunii Daniel Constantin.

Biroul Politic Executiv al ALDE a decis joia trecută să propună Delegaţiei Permanente excluderea din partid a lui Daniel Constantin, Călin Popescu Tăriceanu avertizându-i pe cei care au semnat contestaţiile în instanţă să şi le retragă, altfel vor fi şi ei excluşi.

Întrebat dacă excluderea lui Daniel Constantin din ALDE va afecta majoritatea parlamentară, preşedintele Camerei Deputaţilor a răspuns negativ, precizând însă că regretă că s-a ajuns la această situaţie.

„Majoritatea parlamentară nu va fi afectată, dar, personal, eu regret că s-a ajuns în situaţia asta. Sincer, regret. Îmi pare rău că domnul Tăriceanu şi domnul Daniel Constantin nu au reuşit să găsească în aceste luni, după ce am câştigat alegerile şi am format coaliţia, o punte care să îi unească. Am lucrat împreună ani de zile, am muncit împreună ani de zile, pentru mine şi cred că pentru mulţi colegi de-ai mei nu e în regulă că Daniel Constantin nu mai este în conducerea ALDE, nu mai este în Guvern”, a răspuns liderul PSD.

În încheiere, preşedintele Camerei Deputaţilor şi-a exprimat regretul că „echipa nu mai este completă”.

„Dar a fost decizia colegilor de la ALDE, nu ştiu ce decizie vor lua astăzi, dar eu, personal, regret pentru că acea echipă nu mai este completă”, a conchis Liviu Dragnea. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri politice » Daniel Constantin a fost exclus din ALDE. Reacţia surprinzătoare a lui Liviu Dragnea