Daniel Constantin: Sorin Cîmpeanu, o propunere excelentă ca premier interimar
Copreședintele ALDE Daniel Constantin consideră că premierul interimar desemnat, Sorin Cîmpeanu, este o propunere excelentă, adăugând că ministrul Educației este o personalitate de o calitate morală și profesională incontestabilă
Copreședintele ALDE Daniel Constantin consideră că premierul interimar desemnat, Sorin Cîmpeanu, este o propunere excelentă, adăugând că ministrul Educației este o personalitate de o calitate morală și profesională incontestabilă
"Sorin Cîmpeanu este o propunere excelentă, o personalitate de o calitate morală și profesională incontestabilă. Noi, cei din ALDE, suntem de părere că profesorul Sorin Cîmpeanu poate face față cu brio acestei perioade de interimat al Guvernului", a scris Constantin joi pe Facebook.
Daniel Constantin amintește că ALDE are ca principale obiective, în perioada imediat următoare, menținerea unei stabilități politice și a coerenței în actul de guvernare.
"Acestea sunt două condiții obligatorii pentru asigurarea stabilității economice și sociale din România. Considerăm că situația în care ne aflăm în acest moment impune multă înțelepciune și nu trebuie să punem în pericol întregul parcurs al României din ultimii ani, parcurs care, știm cu toții, a reprezentat o perioadă de creștere economică. Identificarea unei soluții politice pentru un guvern stabil reprezintă o urgență pe care ALDE o înțelege și se angajează în acest proces", adaugă Constantin în postarea sa.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi că l-a desemnat premier interimar pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Șeful statului a respins astfel propunerea premierului demisionar Victor Ponta, în persoana ministrului Apărării, Mircea Dușa.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰