Guvernul ar urma să adopte Legea Lobby-ului, toamna aceasta
Guvernul ar urma să adopte legea Lobby-ului în luna octombrie, prin Ordonanţă de Urgenţă, potrivit unui document unde se regăsesc proiecte legislative ale PSD pentru perioada septembie-decembrie.
Guvernul ar urma să adopte legea Lobby-ului în luna octombrie, prin Ordonanţă de Urgenţă, potrivit unui document unde se regăsesc proiecte legislative ale PSD pentru perioada septembie-decembrie.
"Înfiinţarea societăţilor de lobby, simplificarea accesului public la procesul de legiferare şi la cel decizional. Text de lege preluat integral din legislaţia în materie din Austria. Înfiinţează Registrul de lobby şi de reprezentare a intereselor. Legiferează profesia de lobbyst”, se arată în documentul prezentat sâmbătă la Neptun, în şedinţa CEx, şi intitulat "Modernizăm România - Proiecte legislative septembrie - decembrie 2018".
Potrivit acestuia, Legea Lobby-ului, care are ca termen de adoptare luna octombrie, prin Ordonanţă de Guvern, "va creşte transparenţa în procesul de legiferare şi în cel decizional, va permite interacţiunea mediului de afaceri cu decidenţii politici printr-o reglementare eficientă şi va permite implicarea societăţii civile în procesul decizional, atât la nivel legislativ, cât şi la nivel executiv".
Sursă: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰