DOSARUL Rompetrol II: Iohannis a transmis ministrului Justiției cererile de urmărire penală a patru foști miniștri
Președintele Klaus Iohannis a transmis, marți, ministrului Justiției cererile de urmărire penală pentru patru foști miniștri, Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu și Gheorghe Pogea, în dosarul Rompetrol II.
Președintele Klaus Iohannis a transmis, marți, ministrului Justiției cererile de urmărire penală pentru patru foști miniștri, Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu și Gheorghe Pogea, în dosarul Rompetrol II.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful statului a transmis ministrului Justiției cererea de urmărire penală a lui Nicolae Mihai Tănăsescu, fost ministru al Finanțelor Publice în perioada 2000 — 2004, a lui Ioan Dan Popescu, fost Ministru al Economiei și Comerțului în perioada 2003 — 2004, a lui Teodor Gheorghe Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanțelor Publice în perioada 2005 — 2007, respectiv în perioada 2009 — 2010 și a lui Gheorghe Pogea, fost ministru al Finanțelor Publice în perioada 2008 — 2009, pentru a se proceda conform legii.
Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înștiințat cu privire la formularea acestor cereri.
Pe 24 mai, procurorii DIICOT au trimis Parchetului General o solicitare privind sesizarea președintelui Klaus Iohannis în vederea formulării cererii de urmărire penală pentru cei patru foști miniștri.
Conform unui comunicat de presă al DIICOT, foștii demnitari sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și complicitate la delapidare.
DIICOT susține că, în perioada septembrie — octombrie 2003, ministrul Finanțelor, Mihai Tănăsescu, și ministrul Economiei și Comerțului, Dan Ioan Popescu, "și-au exercitat cu rea-credință atribuțiile de serviciu, în urma unei înțelegeri cu Dan Costache Patriciu, George Philip Stephenson și Alexandru Nicolcioiu, în sensul inițierii și promovării OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale SC Rompetrol Rafinare SA, la data de 30.09.2003, în cuantum de aproximativ 603.000.000 dolari au fost convertite în obligațiuni subscrise de către Ministerul Finanțelor Publice".
Urmare a activității celor doi foști miniștri, la data de 24 octombrie 2003, în ședința de Guvern a fost adoptată OUG 118/2003 cu nerespectarea dispozițiilor HG 555/2001 și a Legii 24/2000, "nefiind respectate niciuna dintre etapele obligatorii prevăzute în cele două acte normative".
În acest sens, procurorii menționează că nota de fundamentare a OUG 118/2003 a fost prezentată pentru avizare Ministerului Justiției la data de 27 octombrie 2003, conținutul acesteia fiind însă diferit de conținutul notei de fundamentare ce a stat la mapa actului normativ.
În ceea ce îl privește pe Dan Ioan Popescu, DIICOT susține că acesta a continuat să sprijine grupul infracțional organizat inițiat de către Dinu Patriciu și după încetarea calității de ministru, "depunând mărturie în cauza arbitrală a ARB/06/03, pendinte în fața Centrului Internațional de Reglementare a Disputelor Relative la Investiții (ICSID), în favoarea Rompetrol Group, declarație în care a făcut afirmații neadevărate".
Totodată, s-a reținut că Sebastian Vlădescu, ministrul Finanțelor Publice în perioadele 22 august 2005 — 5 aprilie 2007, 23 decembrie 2009 — 3 octombrie 2010, precum și Gheorghe Pogea, ministru al Finanțelor Publice în perioada 22 decembrie 2008 — 23 decembrie 2009, "cu rea-credință, nu au respectat dispozițiile art. 8 al. 2 din OUG 118/2003, modificată prin Legea 89/2005, potrivit cărora, ''în termen de 6 luni de la data emiterii, prin hotărâre a Guvernului, obligațiunile vor fi înregistrate la Oficiul de Evidență a Valorilor Mobiliare pentru tranzacționarea acestora pe piețele reglementate, în condițiile regulamentului aprobat în acest scop de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare", și au blocat adoptarea HG care să permită vânzarea obligațiunilor pe Bursa de Valori București, iar statului român să-și recupereze creanțele.
Sursa: Agerpres
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰