Germania și Grecia încearcă să se împace
Angela Merkel şi Alexis Tsipras au făcut schimb de declaraţii foarte binevoitoare după prima zi a vizitei premierului grec la Berlin. Vizita are loc, totuşi, într-o atmosferă tensionată
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Angela Merkel şi Alexis Tsipras au făcut schimb de declaraţii foarte binevoitoare după prima zi a vizitei premierului grec la Berlin. Vizita are loc, totuşi, într-o atmosferă tensionată
O gardă militară i-a prezentat onorul premierului grec Alexis Tsipras, îndată după ce a fost întâmpinat de cancelarul Angela Merkel la Berlin. Şi mai călduroasă a fost primirea pe care i-au făcut-o lui Tsipras câţiva militanţi de extremă stângă, adunaţi în faţa cancelariei federale.
Prima vizită oficială a lui Tsipras în Germania nu a început, totuşi, sub prea bune auspicii. Premierul grec doreşte noi credite de la finanţatorii internaţionali în timp ce guvernul german pretind, mai întâi, continuarea reformelor, pe linia politicii de austeritate. În plus, în Grecia se cer insistent noi despăgubiri pentru masacrele comise de nazişti în al Doilea Război Mondial. După o oră de discuţii, cei doi premieri au adoptat un ton mult mai conciliant.
Chiar dacă a respins, din nou, plata despăgubirilor de război, Angela Merkel a exprimat compasiune pentru suferinţele grecilor. "Noi înţelegem că germanii au comis atrocităţi, că puterea dictatorială naţional-socialistă a săvârşit nelegiuiri în Grecia, în urma cărora mulţi oameni au avut de suferit".
Iar Tsipras a luat chiar apărarea gazdei sale în faţa presei germane. El a calificat drept o "provocare" recenta copertă a revistei Der Spiegel, care o înfăţişase pe Angela Merkel la Atena, înconjurată de. ofiţeri nazişti. Declaraţiile binevoitoare NU au conţinut, însă, şi promisiuni concrete, de reforme din partea Greciei şi de asistenţă financiară din partea Germaniei. Astăzi, Tsipras se întâlneşte cu liderii partidelor de la putere şi din opoziţie şi vizitează memorialul Holocaustului de la Berlin.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰