Guvernul Tudose. Iată LISTA COMPLETĂ cu numele noilor miniştri
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a prezentat miercuri, la finalul şedinţei Comitetului Naţional Executiv, lista validată a noului guvern. Guvernul Tudose va avea trei vicepremieri - Sevil Shhaideh (PSD), Graţiela Gavrilescu (ALDE) şi Marcel Ciolacu (PSD) - fără portofoliu.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a prezentat miercuri, la finalul şedinţei Comitetului Naţional Executiv, lista validată a noului guvern. Guvernul Tudose va avea trei vicepremieri - Sevil Shhaideh (PSD), Graţiela Gavrilescu (ALDE) şi Marcel Ciolacu (PSD) - fără portofoliu.
Sevil Shaideh rămâne ministru al Dezvoltării Regionale, Florian Bodog - ministrul Sănătăţii, Tudorel Toader - ministru al Justiţiei. Adrian Ţuţuianu a fost propus să preia portofoliul Apărării.
Din noul cabinet fac parte:
Lucian Romaşcanu - propus ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale,
Liviu Pop - propus ministrul Educaţiei Naţionale,
Ionuţ Mişa - propus ministru de Finanţe,
Carmen Dan - propusă ministru al Afacerilor Interne,
Teodor Meleşcanu - propus ministru al Afacerilor Externe,
Graţiela Gavrilescu - propusă ministrul Mediului,
Lia Olguţa Vasilescu - propusă ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale,
Rovana Plumb - propusă ministru delegat pentru Fonduri Europene,
Petre Daea - propus ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,
Mihai Fifor - propus ministrul Economiei.
Toma Petcu - propus ministru al Energiei,
Tudorel Toader - propus la Ministerul Justiţiei,
Răzvan Cuc - propus la Ministerul Transporturilor,
Doina Pană - propus la Ministerul Apelor şi Pădurilor,
Lucian Şova - propus la Ministerul Comunicaţiilor,
Gabriel Petrea - propus la Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social
Marius Alexandru Dunca - propus ministru al Tineretului şi Sportului,
Mircea Titus Dobre - propus ca ministrul Turismului,
Andreea Păstîrnac - propus ca ministru pentru Românii de Pretutindeni,
Ilan Laufer - propus ca ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat,
Viorel Ilie - propus ca ministru pentru Relaţia cu Parlamentul,
Victor Negrescu - ministru delegat pentru Afaceri Europene,
Lucian Georgescu - ministrul Cercetării şi Inovării.
La finalul prezentarii listei cu noul Guvern, premierul desemnat, Mihai Tudose, a declarat că nu are sentimentul că a câştigat un premiu, precizând că prioritatea noului executiv va fi implementarea programului de guvernare.
"Nu am sentimentul că am câştigat un premiu, ci dimpotrivă, am fost desemnat (...) să mă duc să muncesc pentru ţară. Prioritatea va fi implementarea programului de guvernare cu un control politic - şi nu mă ascund de aşa ceva, foarte strict, aproape săptămânal pentru început, până recuperăm întârzierile. Vom implementa câteva măsuri noi la care s-a lucrat în ultimele două săptămâni", a afirmat Tudose la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰