Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Instanța supremă a hotărât menținerea mandatul de ARESTARE în lipsă pe numele lui Sebastian GHIŢĂ

Cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, marţi, menţinerea mandatului de arestare în lipsă, emis pe numele lui Sebastian Ghiţă.

de Redactia Observator

la 10.01.2017 , 15:13

Cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, marţi, menţinerea mandatului de arestare în lipsă, emis pe numele lui Sebastian Ghiţă.

Completul de judecători a respins contestaţia depusă de avocaţii fostului deputat, fiind menţinută hotărârea instanţei din 5 ianuarie, când a fost admisă cererea DNA de înlocuire a măsurii controlului judiciar, cu cea a arestului preventiv în lipsă.

Decizia este definitivă.

Articolul continuă după reclamă

Deşi nu l-a dat dispărut, familia lui Sebastian Ghiţă susţine că nu are idee unde ar putea fi acesta.

Pe acelaşi subiect

"Nici familia și nici dintre cunoștințele lui Sebastian Ghiță nu știu unde se află acesta. Nu au nicio informație și nu au nici modalitatea de a-l căuta. Nu l-au dat dispărut. (...) Nu mi s-a mai întâmplat să apăr un client cu care nu am reușit să iau legătura. Nu am avut vreo solicitare din partea unei rude să continuăm să îl reprezentăm pe Sebastian Ghiță, însă noi am decis că trebuie să facem asta. Împuternicirea avocațială a fost semnată de tatăl lui Sebastian Ghiță. Nu am nicio informație unde se află inculpatul", a spus, marți, avocatul Bogdan Micu.

Sebastian Ghiță s-a prezentat ultima dată la IPJ Prahova în ziua de 19 decembrie 2016 pentru a semna în cadrul controlului judiciar pe cauțiune. Ulterior, el a fost citat să se prezinte, la data de 21 decembrie, la DNA Ploiești în dosarul Ponta-Blair, însă nu a venit, la sediul Parchetului ajungând doar avocații săi. Fostul deputat a fost căutat la domiciliul său și la mai multe adrese despre care se ştia că le frecventa, fără a fi de găsit, însă.

În data de 5 ianuarie un complet de judecători de la Instanţa Supremă a emis un mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, după ce acesta nu s-a prezentat la IPJ Prahova, astfel încălcând termenii controlului judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?
Observator » Ştiri politice » Instanța supremă a hotărât menținerea mandatul de ARESTARE în lipsă pe numele lui Sebastian GHIŢĂ