Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Liviu Dragnea contestă sechestrul pus pe averea lui de către procurorii DNA, în dosarul „Tel Drum"

Liviu Dragnea contestă sechestrul pe avere în Dosarul Tel Drum.

de Redactia Observator

la 22.11.2017 , 22:57

Liviu Dragnea contestă sechestrul pe avere în Dosarul Tel Drum. Un teren de aproape 3.000 de metri, un apartament, două maşini şi mai multe sume de bani aflate în conturile lui Liviu Dragnea au fost blocate de procurorii DNA, în dosarul „Tel Drum".

Turnu Măgurele este oraşul în care Liviu Dragnea şi-a început cariera politică, în urmă cu 21 de ani, în funcţia de consilier local. Aici au găsit procurorii o parte din bunurile pe care au pus sechestru. 

Un teren de aproape 3.000 de metri pătraţi, un apartament de 80 de metri pătraţi şi două maşini.

Vezi și

Oamenii din bloc nu şi-l aduc prea bine aminte pe vecinul de la etajul trei, vine rar în bloc, iar de apartament se ocupă, cel mai probabil, o altă persoană.

În schimb, la singurul hotel din oraş e văzut mai des, spun localnicii. 

În declaraţia de avere a lui Liviu Dragnea apar şi acţiuni la singurul hotel din Turnu Măgurele, o clădire de peste 1.500 de mp. Societatea care administrează acest imobil îi datorează şefului PSD 200.000 de euro.  

Localnicii susţin că ar mai avea şi alte bunuri în oraş.

DNA a sechestrat şi sume de bani. 630 de mii de lei dintr-o promisiune de vânzare-cumpărare, 280 de mii de lei dintr-un contract de închiriere din 2015 şi 2016, dar şi patru conturi bancare. 

Apărătorul liderului PSD a declarat că Liviu Dragnea contestă sechestrul.

Fostul prefect de Teleorman a stat azi mai bine de 8 ore de vorbă cu procurorii despre relaţiile politice şi de prietenie cu Liviu Dragnea.

Vizita de ieri la DNA a durat 15 minute. Liviu Dragnea a plecat, la fel cum a şi venit, printre huiduieli, dar şi aplauze, fără să facă vreun comentariu. Şi astăzi a stat departe de ochii presei, închis în biroul său de la Parlament. 

Măsurile asiguratorii au fost luate în dosarul Tel Drum, în care procurorii DNA l-au pus pe Liviu Dragnea sub învinuire pentru abuz în serviciu, fraudă cu foduri europene şi constiture de grup infractional organizat. 

Datoriile pe care le are de recuperat Liviu Dragnea vor ajunge nu în conturile sale, ci în cele indicate de procurori. 

Peste 80 de mii de euro şi 460 de mii de lei de la firme din Turnu Măgurele şi peste 10 de lei de la PSD Teleorman. 

Între timp, potrivit DNA, procurorii caută şi alte bunuri pentru a le pune sub sechestru, pentru a acoperi prejudiciul de 27 de milioane de euro. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Liviu Dragnea contestă sechestrul pus pe averea lui de către procurorii DNA, în dosarul „Tel Drum"