Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Nicuşor Dan cere ajutorul Guvernului pentru plata unor datorii de 600 de milioane de lei strânse de Termoenergetica

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan anunţă că a achitat în urmă cu o zi o factură de 115 de milioane de lei, ceea ce reprezintă subvenţia plătită de Municipalitate pentru gigacalorie pentru lunile aprilie, mai, iunie, iulie şi august 2022.

de Redactia Observator

la 09.11.2022 , 13:01

Nicuşor Dan cere ajutorul Guvernului pentru plata unor datorii de 600 de mil. de lei la căldură: Să ajute Capitala pentru a putea trece cu bine de această iarnă Nicuşor Dan cere ajutorul Guvernului pentru plata unor datorii de 600 de milioane de lei la căldură - Nicusor Dan / Facebook

Primarul cere Guvernului să sprijine Capitala pentru a putea trece cu bine de această iarnă. "Am achitat ieri o factură de 115 de milioane de lei, ceea ce reprezintă subvenţia plătită de Municipalitate pentru gigacalorie pentru lunile aprilie, mai, iunie, iulie şi august 2022. În acest moment am ajuns la zi cu plăţile aferente subvenţiei pentru termie. În perioada următoare va ajunge la scadenţă şi factura aferentă lunii septembrie, în valoare de 24 de milioane de lei, care va fi plătită în decembrie împreună cu factura pentru luna octombrie, după ce ne intră cotele din impozitul pe venit", a precizat Nicuşor Dan pe Facebook.

Primarul Capitalei arată că "vor încheia anul 2022, aşa cum s-a întâmplat şi în 2021, cu subvenţia plătită integral".

Datorii de 600 de milioane de lei acumulate la Termoenergetica în 2020-2022

Articolul continuă după reclamă

"Din diferenţele între preţul real şi şi tariful stabilit de ANRE s-au acumulat în perioada 2020-2022 aproximativ 600 de milioane de lei. Pentru această sumă nu avem bani în buget, aşa cum am avertizat încă din octombrie 2021. Fac din nou apel la Guvern să sprijine Capitala pentru a putea trece cu bine de această iarnă", declară Nicuşor Dan.

Edilul reaminteşte că ”banii pe care Primăria Capitalei i-a plătit pentru termie au fost în jur de 700 de milioane de lei pe an în perioada 2011-2020”. "În 2021 am plătit 950 de milioane de lei pe an, iar anul acesta 1,5 miliarde de lei, dublu faţă de cât se plătea până în 2020. Mai mult nu putem achita. Bucureştiul are tot atâtea apartamente cât au toate celelalte unităţi teritorial-administrative din România la un loc, 550.000. Pentru Bucureşti, ajutorul de la Guvern a fost de 15 milioane, pentru celelate UAT-uri 800 de milioane.Nu este vorba doar de sistemul de termoficare, ci este vorba şi de sistemul de aprovizionare cu energie electrică pentru Bucureşti, care nu poate să fie suplinit din altă parte. Funcţionarea Termoenergetica şi a ELCEN-ului este o necesitate şi pentru asta sunt convins că, împreună cu Executivul, vom găsi soluţii", mai spune primarul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Nicuşor Dan cere ajutorul Guvernului pentru plata unor datorii de 600 de milioane de lei strânse de Termoenergetica