Ponta: Trebuie sa actualizam protocolul USL
Victor Ponta, copresedinte al USL, a declarat ca este mai putin important ce se intampla cu liberalul Sorin Rosca Stanescu. Esential ar fi, in opinia social-democratului ca PNL sa ramana solidar in Parlament, in Guvern si in teritoriu
UPDATE 15.00 Presedintele PSD considera ca protocolul USL trebuie renegociat. "Va trebui sa facem o echipa de negociere, sa discutam protocolul, sa-l actualizam. Au aparut situatii noi si cred ca dupa acest moment tensionat trebuie sa discutam cu colegii liberali", a tinut sa sublinieze Victor Ponta.
"Nu ma intereseaza ce face PNL cu Sorin Rosca Stanescu, niciodata nu am spus eu ce trebuie sa faca (...). Si daca-l exlcud azi pe Rosca si maine vine alt liberal care face acelasi lucru, la ce ne-ar folosi? La nimic. Pe noi ne intereseaza o anumita atitudine care in ultimul timp nu a mai fost foarte clara, adica ministrii erau la guvernare si unii parlamentari PNL erau in opozitie, lucru care nu se poate. (...) Trebuie sa functioneze coalitia", a spus presedintele PSD, Victor Ponta.
In plus, Ponta a precizat ca: "ultimatumul e un termen folosit in presa. Rosca Stanescu e tot un termen din presa. Pe noi nu ne intereseaza Rosca Stanescu foarte tare. Pe noi ne intereseaza sa avem toate garantiile ca in continuare toate responsabilitatile le impartim si suntem solidari, deciziile le luam impreuna in USL si in cadrul Guvernului si nimeni nu poate sa faca jocul PDL din 2005-2006, cand erau si la putere si in opozitie, pentru ca finalul e acelasi. Nu poti sa fii si la putere si in opozitie. Esti fie intr-o parte, fie in alta”.
De altfel, copresedintele PSD a subliniat faptul ca este important pentru PSD ca PNL sa fie solidar in continuare. "Ceea ce e important pentru noi e ca in Parlament, in teritoriu - unde daca dam un semnal de la centru ca ne putem ataca, va dati seama ce se intampla in teritoriu, de abia asteapta toti sa vada ca e liber la atacuri - deci peste tot, in Parlament, in Guvern, in teritoiu, ramanem solidari si ca PNL e solidar cu noi, asa cum a fost in acesti doi ani jumatate", a spus Ponta.
Principalul motiv de disputa este dat de faptul ca seful PSD a cerut excluderea lui SRS din PNL.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰