Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Premierul Tudose, REPROŞURI DURE pentru ministrul Bodog: "În fiecare an jucăm în acelaşi film cu manualele şi cu vaccinurile "

Premierul Mihai Tudose i-a cerut din nou explicaţii ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, cu privire la achiziţia vaccinurilor antigripale.

de Redactia Observator

la 21.09.2017 , 15:00

Premierul Mihai Tudose i-a cerut din nou explicaţii ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, cu privire la achiziţia vaccinurilor antigripale, reproşându-i demararea cu întârziere a procedurii de achiziţie a acestora. Şeful Executivului a afirmat că „în fiecare an jucăm în acelaşi film cu manualele şi cu vaccinurile - începe licitaţia în ziua în care trebuie distribuţia”, informează News.ro

„Vaccinurile antigripale sunt în procedură de achiziţie”, a declarat Florian Bodog, întrebat de către premier despre stadiul achiziţiei acestora.

„Cu câte tulpini, domnule ministru? Că am înţeles că sunt nişte vaccinuri cu trei tulpini şi unele cu patru tulpini”, a cerut lămuriri Tudose.

Articolul continuă după reclamă

„Este vaccinul care a fost recomandat de către Institutul Naţional de Sănătate Publică”, a răspuns ministrul Sănătăţii.

Pe acelaşi subiect

„Şi câte tulpini are acesta?”, l-a mai întrebat o dată şeful Executivului.

După câteva secunde de ezitare, Bodog a răspuns: „Cred că trei tulpini. Este în procedură de achiziţie pentru persoanele care se găsesc internate în spital va fi prima tranşă de vaccinuri - la sfârşitul acestei luni. (...) Doar pentru persoanele aflate la risc. Celelalte urmează ca la sfârşitul lunii octombrie să se încheie procedura. (...) Am trimis Corpul de control la Direcţia de Sănătate Publică pentru a verifica care a fost motivul şi cine este răspunzător şi voi lua măsuri. Vaccinarea pentru antigripal începe la mijlocul lunii octombrie şi la sfârşitul lunii octombrie. Aşa este recomandarea venită de la OMS”, a explicat Bodog.

Prim-ministrul i-a cerut lui Bodog să-i concendieze pe funcţionarii responsabili pentru întârzierea demarării procedurilor de achiziţie a vaccinurilor antigripale.

„Nu vreţi controlul să vină după ce oamenii ăia nu mai lucrează la noi? Că eu cred că din martie puteau să-şi dea seama că vine octombrie. Hai să ne dea în judecată. Hai să ne asumăm şi lucrul acesta, domnule ministru. Nu se poate ca din din cauza la doi funcţionari care încep procedura în septembrie pentru octombrie să sufere o ţară, nu se poate aşa ceva”, a spus Tudose.

”Domnule ministru Bodog, chiar nu se poate aşa ceva. În fiecare an jucăm în acelaşi film cu manualele şi cu vaccinurile - începe licitaţia în ziua în care trebuie distribuţia. De ce? Ca să o facem pe urgenţă, ca să ia altcineva... Păi de câte ori trebuie să o păţim? E funcţionar public, dar... Aveţi o mulţime de departamente în minister, poate e funcţionar public la lifturi, nu la achiziţii. Şi poate faceţi şi o sesizare la organele competente”, a mai spus premierul Mihai Tudose.

Sursă: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că România se îndreaptă spre o direcţie bună?
Observator » Ştiri politice » Premierul Tudose, REPROŞURI DURE pentru ministrul Bodog: "În fiecare an jucăm în acelaşi film cu manualele şi cu vaccinurile "