Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Provocările Rusiei din zona Mării Negre, tot mai dese. Semnal de alarmă tras de Ministrul Apărării

Acţiunile agresive ale Rusiei au fost condamnate de ministrul canadian al Apărării, prezent astăzi la Constanta. Incidentele din zona Mării Negre în care avioanele ruseşti testează reacţiile aliaţilor s-au înmulţit în ultima perioadă.

de Redactia Observator

la 09.11.2018 , 23:09

Acţiunile agresive ale Rusiei au fost condamnate de ministrul canadian al Apărării, prezent astăzi la Constanta. Incidentele din zona Mării Negre în care avioanele ruseşti testează reacţiile aliaţilor s-au înmulţit în ultima perioadă.

Am văzut că Rusia a încercat să testeze reacţia aliaţilor, dar am văzut şi profesionalismul de care dau dovadă mereu piloţii noştri, este declaraţia făcută de Harjit Singh Sajjan, Ministrul canadian al Apărării.

La rândul său, ministrul Apărării Mihai Fifor a declarat că "astfel de incidente, din pacate, sunt relativ frecvente".

Vezi și

La începutul acestei luni, un avion de vânătoare rusesc a efectuat manevre periculoase în apropierea unei aeronave americane. Nu este singurul incident de acest fel. La mijlocul lunii octombrie, o aeronavă rusească a fost interceptată de piloţii canadieni în apropierea spaţiului aerian românesc.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

NATO nu va tolera acţiuni de genul acesta. Şi vom transmite un mesaj puternic, acela că mereu vom fi uniţi, a mai declarat Harjit Singh Sajjan, ministrul canadian al Apărării.

Ministrul canadian al Apărării a vizitat alături de omologul său român baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu. Canada a trimis în România 5 avioane de luptă şi 135 de membri ai personalului militar.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Provocările Rusiei din zona Mării Negre, tot mai dese. Semnal de alarmă tras de Ministrul Apărării