Antena Meniu Search
x

RĂSTURNARE DE SITUAŢIE în PSD: "Avem nevoie de Victor Ponta. Cea mai bună perioadă din istoria PSD a fost cu Ponta președinte și premier"

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan, care s-a declarat de partea manifestanţilor din Piaţa Victoriei şi care a criticat unele decizii luate de actuala conducere a partidului, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că PSD are nevoie, în acest moment, de experiența lui Victor Ponta.

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan, care s-a declarat de partea manifestanţilor din Piaţa Victoriei şi care a criticat unele decizii luate de actuala conducere a partidului, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că PSD are nevoie, în acest moment, de experiența lui Victor Ponta.

Întrebat dacă are ceva de reproșat liderului PSD, Liviu Dragnea, Ivan a replicat: "Voi discuta în interiorul partidului".

"Cred că în acest moment PSD are nevoie de experiența lui Victor Ponta și de mintea limpede a celui care a trecut de foarte multe lucruri", a spus Cătalin Ivan.

El a spus că PSD face o foarte mare greșeală că îl ține departe pe Victor Ponta de luarea deciziilor, subliniind totodată că "perioada 2012-2015 a fost cea mai bună perioadă din istoria PSD, cu Victor Ponta președinte al PSD și premier".

Pe acelaşi subiect

"Perioada 2012-2015 rămâne până în acest moment, și cred că nu ne vom mai întâlni foarte curând cu această situație, cea mai bună perioadă din istoria PSD, cu Victor Ponta președinte al partidului și Victor Ponta prim-ministru. Atât la Guvern cât și la partid a avut cele mai bune rezultate. (...) De acolo puteam construi foarte mult. Ne-am îndepărtat în schimb de la drumul pe care pornisem și acum, e evident pentru toată lumea, că se merge într-o direcție greșită", a spus Cătălin Ivan.

Conform acestuia, e vizibil modul în care Victor Ponta a fost înlăturat "încetul cu încetul".

"Cred că PSD resimte în acest moment lipsa experienței acumulate de Victor Ponta, care resimte greșelile pe care le-a făcut", a spus eurodeputatul.

Ivan a subliniat că, deși la vremea respectivă l-a taxat pentru greșelile făcute, acum ar fi dorit să-l vadă pe Victor Ponta "în cercul de luare a deciziilor, pentru că este un om care a învățat foarte mult, inclusiv din greșelile pe care le-a făcut în momentul respectiv, 2014-2015".

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut miercuri, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional, că europarlamentarul Cătălin Ivan nu poate fi exclus din partid deoarece nu mai este "de mult” membru al formaţiunii, fiind exclus ”de ceva vreme” de organizaţia PSD Sector 1.

Şi preşedintele executiv al PSD, Nicolae Bădălău, a susţinut că europarlamentarul Cătălin Ivan nu mai este de un an membru al partidului.

În replică, europarlamentarul Cătălin Ivan a postat, miercuri, pe pagina sa de Facebook, un printscreen cu o postare a lui Liviu Dragnea din urmă cu trei luni în care liderul PSD distribuia un clip video în care europarlamentarul transmitea mesajul PSD "Îndrăzneşte să crezi în România!". 

Ulterior, Cătălin Ivan a declarat că este membru al partidului „din toate punctele de vedere”, fiind „comunicatorul oficial” al PSD în peste 40 de dezbateri electorale, iar în urmă cu trei săptămâni a discutat cu preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea, despre strategia PSD din Parlamentul European.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Stiri politice » RĂSTURNARE DE SITUAŢIE în PSD: "Avem nevoie de Victor Ponta. Cea mai bună perioadă din istoria PSD a fost cu Ponta președinte și premier"