Antena Meniu Search
x

Curs valutar

REACŢIA lui Băsescu după ce Parchetul General a deschis dosar penal privind alegerile prezidenţiale din 2009: "Este un joc"

Senatorul PMP Traian Băsescu a criticat, luni, anchetarea de către Parchetul General a alegerilor prezidenţiale din 2009, spunând că Ministerul Public a deschis ancheta ştiind că astfel va fi blocată comisia parlamentară care îşi propunea să investigheze acelaşi lucru.

de Redactia Observator

la 24.04.2017 , 20:05

Senatorul PMP Traian Băsescu a criticat, luni, anchetarea de către Parchetul General a alegerilor prezidenţiale din 2009, spunând că Ministerul Public a deschis ancheta ştiind că astfel va fi blocată comisia parlamentară care îşi propunea să investigheze acelaşi lucru.

”Acum însă momentul în care au anunţat începerea unei anchete la Parchet mi se pare nepotrivit, pentru că ştim cu toţii că în momentul în care parchetul preia o anchetă, trebuie să înceteze ancheta parlamentară. Se pare că Parchetul General a făcut nişte jocuri: după ce s-a votat înfiinţarea comisiei au anunţat că încep o anchetă, deci este clar că a fost blocată comisia parlamentară. În prima zi când s-a făcut public faptul că au fost la Oprea în noaptea alegerilor eu am cerut o anchetă a parchetului şi nu s-a întâmplat nimic. Reacţia a apărut abia azi. Deci e clar că e un joc”, a declarat Traian Băsescu.

Fostul preşedinte al României a spus că speră ca în urma anchetei Parchetului General să se afle câte dintre voturile valabil exprimate în turul doi al alegerilor prezidenţiale au fost furate în defavoarea sa.

Articolul continuă după reclamă

Întrebat dacă la audierile de la parchet ar trebui chemată şi şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, Băsescu a spus că ar trebui chemaţi toţi cei care au fost la Gabriel Oprea în seara alegerilor.

”De bună seamă, cei care au fost la Oprea în casă ar trebui să fie chemaţi să spună de ce erau acolo pentru că ei erau în timpul serviciului, într-un moment critic al alegerilor, perioada de numărare a voturilor şi de transport a sacilor cu buletine de vot către Birourile electorale judeţene. Deci trebuiau să fie la post la serviciu în biroul lor conectaţi la toate realităţile în caz că se întâmplau incidente, nu la Oprea la cină. La cină cam târzie, ce-i drept, că înţeleg că au început după ora zece”, a mai spus Traian Băsescu.

Parchetul instanţei supreme a anunţat că a deschis dosar penal privind alegerile prezidenţiale din 2009 şi că face cercetări pentru abuz în serviciu şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, ancheta fiind începută după informaţiile făcute publice de Dan Andronic.

"În cursul zilei de astăzi, 24 aprilie 2017, la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie a fost înregistrat un dosar penal care s-a constituit ca urmare a informaţiilor făcute publice de către jurnalistul Dan Andronic şi conform cărora există suspiciuni că în procesul electoral din decembrie 2009 s-au implicat unele autorităţi publice şi/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege”, a anunţat Ministerul Public.

Procurorii fac cercetări in rem pentru săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale.

Anunţul vine după ce procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, referitor la afirmaţiile lui Dan Andronic privind alegerile din 2009, că Ministerul Public a analizat cu atenţie discuţiile din spaţiul public şi va da un punct de vedere în cazul acestora.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Unde veți petrece sărbătorile, în ţară sau în străinătate?
Observator » Ştiri politice » REACŢIA lui Băsescu după ce Parchetul General a deschis dosar penal privind alegerile prezidenţiale din 2009: "Este un joc"