Reacţia lui Bolojan, după ce PNL a pierdut procesul cu AEP. Trebuie să dea statului înapoi 14 mil. de lei
Ilie Bolojan a afirmat că PNL avea datorii mari la finalul anului 2024, când a preluat conducerea partidului, iar o parte din aceste datorii încă nu au fost achitate. În plus, urmează să fie achitată şi suma de 14 milioane de lei, bani folosiţi pentru promovarea cărţii fostului lider liberal, Nicolae Ciucă.
"Când am preluat acest partid, la sfârşitul anului 2024, era cu nişte datorii importante pe care le-am achitat parţial şi pe care va trebui să le achităm, inclusiv această sentinţă care a fost dată. Prin eforturile membrilor noştri, pe care le facem fiecare, care avem câte o cotizaţie de plătit, trebuie să stabilizăm finanţele partidului. Pentru că foarte deschis, e greu să-i convingi pe români că vei putea stabiliza lucruri mai complicate dacă ceea ce ţine de tine nu poţi să stabilizezi", a declarat Ilie Bolojan, vineri seară la Digi24.
Liderul liberal a subliniat că nu se va plânge de greaua moştenire
"Nu mă voi plânge de greaua moştenire (...) Instanţa a considerat că modalitatea prin care PNL a făcut acele panouri nu a fost conformă cu prevederile legale. Aici sunt aspecte pe care le vom vedea în cele din urmă cum se vor soluţiona, dar v-am spus, asta este direcţia şi cred că fiecare organizaţie, fiecare partid politic trebuie să-şi gestioneze finanţele în aşa fel încât, pe de o parte, să nu acumuleze datorii, dar asta este responsabilitatea celor care au făcut asta în 2024 şi pentru asta măcar o perioadă de penitenţă şi de decenţă ar fi necesară şi în acelaşi timp trebuie să creezi mecanisme pe care acum le-am creat, să nu mai putem ajunge în astfel de situaţii", a declarat Bolojan.
Partidul Naţional Liberal (PNL) a pierdut definitiv un proces cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) şi este obligat să restituie la bugetul de stat suma de 14.117.378,04 lei. Banii au fost folosiţi de partid pentru promovarea cărţii fostului lider al PNL, Nicolae Ciucă.
