Reacţia lui Dacian Cioloş după referendumul pentru familie: "Asistăm la falimentul unui mod de a face politică"
Dacian Cioloş, liderul partidului Mișcarea România Împreună a precizat că referendumul din 6 şi 7 octombrie reprezintă "falimentul unui mod de a face politică".
Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie s-a încheiat. După încheierea votului, liderii partidelor din România şi-au exprimat punctul de vedere în privinţa prezenţei la vot a românilor.
Dacian Cioloş, liderul partidului Mișcarea România Împreună a precizat că referendumul din 6 şi 7 octombrie reprezintă "falimentul unui mod de a face politică".
România a dat în aceste două zile o lecție de democrație clasei sale politice actuale. Avem datoria de a le mulțumi tuturor, şi celor care au votat, dar şi celor care au ales să nu voteze, și de a trece cât se poate de repede peste acest moment de inutilă tensiune în societate.
Referendumul nu are nici învingători, dar nici învinşi. Are însă o lecţie foarte puternică pe care trebuie să o învăţăm cu toţii: politicienii nu pot trafica nici convingerile, nici credinţele şi nici aşteptările oamenilor. Atunci când uită să se pună în slujba cetăţenilor şi îi consideră o masă de manevră la îndemâna lor şi pentru a-şi rezolva ei interesele, atunci cetăţenii îşi recâştigă încrederea în ei şi dreptul de a-şi spune cuvântul. Iar de această dată, cetăţenii României au spus doar că nu doresc să fie înşelaţi şi manipulaţi încă o dată de politicieni. Asistăm încă o dată la falimentul unui mod de a face politică. Cei care au încercat să exploateze credinţa simplă a oamenilor, cei care au vrut să transforme Biserica în unealtă de propagandă, cei care au împrăştiat ură şi minciuni în societate doar pentru a câştiga din asta capital politic primesc azi un răspuns clar şi usturător din partea oamenilor. Este evident că vremea acestor politicieni şi baroni ai politicii apune definitiv şi că locul lor trebuie luat de oameni noi, cinstiţi, pricepuţi şi curajoşi, al căror scop unic în viaţa politică este să servească interesul şi bunăstarea cetăţenilor. Vine vremea respectului şi demnităţii, vine vremea în care climatul de ură și de intoleranţă, discuțiile despre ieșirea din Europa și jignirile aduse românilor din partea unor oameni politici corupţi trebuie să înceteze", se arată într-un comunicat transmis de partid.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰