Observator » Ştiri politice » Serghei Lavrov: Criza din Ucraina aruncă țara într-un conflict fratricid

Serghei Lavrov: Criza din Ucraina aruncă țara într-un conflict fratricid

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 03.05.2014, 22:24 | Modificat la 03.05.2014, 22:24

Serghei Lavrov, Ministrul rus de Externe, a îndemnat Statele Unite să intervină pe lângă autorităţile de la Kiev pentru ca acestea să înceteze imediat operaţiunile militare desfăşurate în sud-estul ţării.

Serghei Lavrov, Ministrul rus de Externe, a îndemnat Statele Unite să intervină pe lângă autorităţile de la Kiev pentru ca acestea să înceteze imediat operaţiunile militare desfăşurate în sud-estul ţării.

"O operaţiune punitivă în sud-estul Ucrainei plonjează ţara într-un conflict fratricid", i-a spus la telefon Serghei Lavrov omologului său american, John Kerry.

"Statele Unite trebuie să facă uz de influenţa sa pentru a obliga regimul de la Kiev, aflat sub controlul lor, care a declarat război propriului său popor, să înceteze imediat operaţiunile militare din regiunile din sud-estul ţării, să-şi retragă (forţele) şi să-i elibereze pe toţi participanţii la manifestaţii", a cerut ministrul rus.

Articolul continuă după reclamă

Şeful diplomaţiei ruse a subliniat și "importanţa implicării totale a medierii OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa)", relatează Mediafax.