Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Soluţia găsită de politicieni pentru a aduce bani la buget. Noul Parlament ar putea avea mai puţine comisii

Liderii partidelor s-au întâlnit în urmă cu puţin timp în Parlament pentru a negocia programul de guvernare. Până acum, partidele şi-au împărţit ministerele, dar încă mai sunt multe de pus la punct.

de Antuanela Raileanu

la 15.12.2024 , 13:24

Soluţia găsită de politicieni pentru a aduce bani la buget. Noul Parlament ar putea avea mai puţine comisii Soluţia găsită de politicieni pentru a aduce bani la buget. Noul Parlament ar putea avea mai puţine comisii - Profimedia

De la ora 12 au început negocierile la Parlament, sunt negocieri foarte intense şi foarte importante despre programul de guvernare, dar şi despre cum va arăta viitorul parlament. Ştim că acesta urmează să fie învestit oficial pe data de 20 decembrie şi discută aleşii despre comisiile parlamentare asta pentru că s-ar putea să avem mai puţine comisii parlamentare.

La momentul de faţă sunt 25 la număr, atât la Camera Deputaţilor cât şi la Senat, însă aceştia discută despre reducerea numărului de comisii pentru a aduna mai mulţi bani la bugetul de stat. După învestirea oficială a Parlamentului va urma şi învestirea Guvernului, se discută despre acest program de guvernare, dar până atunci, această alianţă, PSD, PNL, UDMR şi USR va trebui să dea un nume de premier.

Am văzut propunerea PSD; l-au propus pe Marcel Ciolacu însă nu a fost agreată această variantă, pentru că am putea să vedem în perioada următoare şi o propunere de tehnocrat, pentru că discuţiile nu s-au închis încă. Ştim că a fost agreată ponderea ministerului, PSD va avea 7, PNL va avea 4 ministere, USR 3, iar UDMR 2. Intrăm într-o săptămână decisivă, cu foarte multe negocieri. Potrivit surselor Observator, în preajma Crăciunului am putea avea Guvernul învestit, cel care va veni cu programul pentru alegerile prezidenţiale.

Articolul continuă după reclamă
Antuanela Raileanu Like

Lumea politică este complicată, o zi nu seamănă cu alta. Știu că e complicată, văd asta "la firul ierbii". Și voi știți că e complicată, o simțiți prin toate deciziile care vă afectează.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri politice » Soluţia găsită de politicieni pentru a aduce bani la buget. Noul Parlament ar putea avea mai puţine comisii