Traian Băsescu, despre prezidenţialele din 2009: "Sunt adeptul unei anchete a..."
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară, la un post de televiziune, că este foarte binevenită comisia parlamentară de anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 2009, dar el este „adeptul” unei anchete a procurorului general, Augustin Lazăr, care să stabilească de ce Codruţa Kovesi, George Maior şi Florian Coldea se aflau în seara scrutinului acasă la Gabriel Oprea, şi nu în instituţiile pe care le conduceau.

„Ei în loc să fie în birourile lor, erau adunaţi la un politician acasă. Ei trebuiau să fie la post, nu acolo. Deci, erau procurorul general al ţării, directorul SRI, prim-adjunctul directorului SRI, oameni politici – Dîncu, Onţanu, Gabriel Oprea. Erau la un loc, nu aveau ce căuta acolo şi pentru asta vor trebui să răspundă, pentru că nu aveau ce să caute acolo”, a afirmat Traian Băsescu,
Întrebat de ce crede că aceştia s-au adunat acasă la Gabriel Oprea, liderul PMP a susţinut că Maior, Coldea şi Kovesi doreau să afle rezultatul alegerilor pentru a şti cum să se poziţioneze.
„Nu aveau niciun motiv să fie acolo decât pentru a afla dacă se putea cât mai repede rezultatul alegerilor ca să ştie cum să se poziţioneze. Îşi ţineau spatele unii la alţii pentru că nu aveau un aranjament cu noul preşedinte dacă ar fi ieşit Mircea Geoană, cel care îi numise eram eu. În mod categoric, nu aveau cum să influenţeze rezultatul votului fiind acolo, însă părerea mea este că au fost împreună ca să ştie cum se poziţionează în funcţie de rezultatul alegerilor”, a completat fostul preşedinte.
El a susţinut că este binevenită comisia parlamentară de anchetă în acest sens, dar ar trebui realizată o anchetă şi de către Parchetul General.
„Şi SRI trebuia să fie la post ca, eventual, împreună cu Ministerul de Interne să se sesizeze încălcări ale regimului electoral după terminarea votului. Cred că pentru asta comisia parlamentară este foarte binevenită. Deşi, eu am fost de la bun început un adept al unei anchete a Parchetului General. Ce căutau cei trei oameni care conduceau instituţii de forţă – Kovesi, Maior, Coldea – la Oprea acasă şi nu la birourile lor?”, a conchis Traian Băsescu.
Citeşte şi: Anunţ de ULTIMĂ oră despre Sebastian Ghiţă
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰