UNDE ESTE Liviu Dragnea?
La două zile după ce ţara a intrat într-o criză politică fără precedent în ultimii ani, ca urmare a faptului că Guvernul a adoptat, în seara zilei de 31 ianuarie, o OUG de modificare a codurilor penale, de care ar beneficia liderul partidului PSD, Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor a dispărut complet din peisaj.
La două zile după ce ţara a intrat într-o criză politică fără precedent în ultimii ani, ca urmare a faptului că Guvernul a adoptat, în seara zilei de 31 ianuarie, o OUG de modificare a codurilor penale, de care ar beneficia liderul partidului PSD, Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor a dispărut complet din peisaj.
Miercuri dimineaţă, liderul PSD era invitat și confirmase participarea la un forum economic în Parlament însă Liviu Dragnea a lipsit. A fost și un Birou Permanent Reunit, la care, de obicei, președinții celor două Camere trebuie să participe, însă și aici liderul PSD a absentat.
De asemenea, a fost și un Birou Permanent al Camerei Deputaților care nu a beneficiat de prezența lui Liviu Dragnea. A fost așteptat și la o ședință de plen la ora 16.
Dragnea, de obicei extrem de prezent în mass-media cu declaraţii şi reacţii la diverse atacuri, nu a avut nicio luare de poziţie faţă de tot ceea ce s-a întâmplat în România în ultimele zile.
În ziua în care Guvernul a emis ordonanţele de urgenţă, liderul social-democraţilor a afirmat, marţi, referitor la ordonanţele privind graţierea şi modificarea Codurilor penale, că s-a ajuns ca în povestea „Petrică şi lupul”, iar miniştrii trebuie să decidă lucrurile în care cred ei, şi nu în care cred alţii, deoarece reprezintă un guvern legitim, rezultat dintr-un vot al Parlamentului.
Întrebat ce face guvernul cu cele două proiecte de OUG privind justiţia, liderul PSD a spus că Guvernul trebuie să ia o decizie în privinţa aceasta deoarece nu se mai vorbeşte despre temele economice.
„Cu siguranţă nu comunic (nu vorbeşte cu Guvernul în privinţa ordonanţelor pe justiţie – n.r.). Alt clasic în viaţă a spus «guvernul meu», eu nu am spus niciodată. În povestea asta am ajuns ca în povestea «Petrică şi lupul». Vă asigur că atunci când o să avem ceva, dacă vom avea vreodată ceva de la Guvern adoptat în privinţa asta, o să comentez fără probleme. Dar vreau să comentez ceva care există, ceea ce aştept eu şi care aşteaptă toţi cei care ne-au votat de la acest Guvern este să decidă şi în privinţa asta trebuie să ia o decizie. Ori ia o decizie că nu decid nimic, ori iau o decizie că adoptă ceva, dar să decidă pentru că nu se mai vorbeşte de temele economice. Sunt ogrămadă de măsuri economice şi sociale pe care le-am adoptat şi pe care urmează să le adoptăm şi în tot acest baraj de comunicare nu mai putem comunica aceste lucruri”, a subliniat preşedintele Camerei Deputaţilor.
Liviu Dragnea a susţinut că „i-a rugat” pe membrii Guvernului să închidă subiectul ordonanţelor pe Justiţie şi să decidă lucrurile în care cred ei, şi nu alţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰