Unde se tunde Klaus Iohannis. Președintele s-a fotografiat cu hairstylista sa
Fotografii în care preşedintele Klaus Iohannis apare alături de o femeie hairstylist au fost postate de aceasta pe reţelele de socializare. „Onorată, dar mai ales fericită că am fost aleasă de domnul preşedinte”, scrie Amalia Matache, femeia care a postat fotografiile. Anterior, ea a mai publicat imagini în care apare alături de Simona Halep, cântăreaţa Misty şi Anamaria Prodan.
Amalia Matache, care pe reţelele de socializare se prezintă drept „hair-stylist”, iar paginile sale de social-media sunt prezentate ca aparţinând unui „artist” a publicat, recent, două fotografii în care apare alături de preşedintele Klaus Iohannis. Imaginile sunt însoţite de mesajul: „Onorată, dar mai ales fericită că am fost aleasă de domnul preşedinte”.
Fotografii în care şeful statului apare alături de Carmen Iohannis au mai fost publicate de către Amalia Matache anul acesta, în 15 august, alături de mesajul: „Onorata sa fiu aleasa @klausiohannis @carmen_iohannis_official @mariamarinescu.ro @colors.experience”.
Pe pagina de socializare a femeii aceasta mai apare în fotografii alături de persoane publice cum ar fi Simona Halep sau cunoscute în lumea mondenă, precum Misty. Ea mai are fotografii cu Anamaria Prodan şi cu un şeic, Hamdan bin Khalifa bin Hamdan al Nayan.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰