Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ursula von der Leyen, primită de Klaus Iohannis la Cotroceni. Ce au discutat cei doi lideri politici

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, miercuri, o întrevedere cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, iar discuţiile au vizat priorităţile europene, cu referire la alegerile europarlamentare, subliniindu-se că este esenţială menţinerea unităţii şi solidarităţii pentru viitoarea arhitectură instituţională, scrie Agerpres.  

de Redactia Observator

la 06.03.2024 , 13:42

Klaus Iohannis şi Ursula von der Leyen, la Cotroceni Klaus Iohannis şi Ursula von der Leyen, la Cotroceni - Administraţia Prezidenţială

"M-am bucurat să mă întâlnesc la Palatul Cotroceni cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Am avut discuţii aprofundate pe cele mai importante subiecte europene, cu accent pe alegerile europarlamentare din 2024. Am convenit că menţinerea unităţii şi solidarităţii noastre pentru viitoarea arhitectură instituţională este cheia", a precizat şeful statului, pe platforma X.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se află în aceste zile la Bucureşti pentru a participa la Congresul Partidului Popularilor Europeni. Ea este candidatul unic pentru a conduce lista Popularilor Europeni la alegerile din iunie şi, prin urmare, pentru a obţine un nou mandat de cinci ani la şefia Executivului comunitar. 

Congresul PPE, la Bucureşti

Congresul Partidului Popular European a început, miercuri, la Romexpo, în prezenţa a peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări. Popularii europeni decid strategia pentru alegerile pentru Parlamentul European, stabilesc manifestul Partidului Popular European şi desemnează principalul candidat pentru şefia Comisiei Europene. În Adunarea Politică a Partidului Popular European, de marţi, de la Bucureşti, a fost acceptată înscrierea Ursulei von der Leyen în competiţie. În paralel cu Congresul, găzduit de PNL, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marcel Ciolacu au miercuri programate mai multe întâlniri cu liderii prezenţi la Bucureşti.

Printre cei prezenţi la eveniment se află şi cancelarul Austriei, Karl Nehammer, care s-a opus intrării României în spaţiul Schengen dar şi preşedintele Grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Ursula von der Leyen, primită de Klaus Iohannis la Cotroceni. Ce au discutat cei doi lideri politici