Antena Meniu Search
x

Cine e Valentin Popa, ministrul propus pentru Educaţie în locul lui Liviu Pop

Valentin Popa, ministrul propus pentru portofoliul Educaţiei, în locul lui Liviu Pop, este din 2012 rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava.

Valentin Popa - Foto: newsbucovina.ro

Valentin Popa, ministrul propus pentru portofoliul Educaţiei, în locul lui Liviu Pop, este din 2012 rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava.

Valentin Popa, profesor universitar din 2005

Valentin Popa s-a născut pe 12 iulie 1964 şi este profesor universitar doctor inginer. A absolvit Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor în 1989. Din 2009 până în prezent a fost conducător de doctorat pentru domeniul său.

Pe acelaşi subiect

Este profesor universitar din 2005 şi predă Sisteme de intrare-ieşire, Sisteme de identificare, Dispozitive şi circuite electronice.

Teza sa de Doctorat - "Contribuţii la creşterea vitezei de procesare în modemuri", susţinută public pe 24 aprilie1998, în specializarea "Componente, dispozitive şi circuite electronice", l-a avut ca îndrumător ştiinţific pe prof. dr. ing. Gheorghe Maxim, Universitatea "Gh. Asachi" Iaşi.

Valentin Popa a publicat mai multe cărţi

A publicat mai multe cărţi de specialitate, articole ştiinţifice, lucrări în reviste cotate ISI, are un brevet de invenţie şi a câştigat mai multe Granturi în competiţii internaţionale. 

Este căsătorit cu Renati Nicoleta şi are doi copii. Îi plac vânătoarea şi călătoriile.

Potrivit declaraţiei sale de avere, semnată în luna iunie 2011, Valentin Popa deţine 33,33% dintr-o bucată de pământ intravilan de 3.600 de metri pătraţi în Mitocaş, dobândit prin cumpărare, teren pe care îl împarte cu soţia sa şi cu încă o persoană. El a moştenit 2.000 de metri pătraţi de teren agricol în localitatea Huşi şi mai deţine, prin cumpărare, jumătate dintr-un teren agricol de 5.542 de metri pătraţi situat în localitatea Botuş.

Valentin Popa deţine, împreună cu soţia sa, un apartament de peste 90 de metri pătraţi în municipiul Suceava, achiziţionat în 1993, o casă de vacanţă în localitatea Botuş, construită în anul 2010. Valentin Popa deţine două autoturisme, cumpărate în 2005 şi 2006.

Venitul anual al lui Valentin Popa era înainte de a ocupa funcţia de rector, potrivit declaraţiei sale de avere, de 219.778 de lei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri politice » Cine e Valentin Popa, ministrul propus pentru Educaţie în locul lui Liviu Pop