Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Varianta finală a Legii pensiilor va fi prezentată în Coaliție pe 1 octombrie 2017, anunţă Ministrul Muncii

Legea pensiilor va avea variantă finală la data de 1 octombrie, iar ulterior documentul va urma circuitul de avizare, a declarat, marți, la Antena 3, ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, informează Agerpres

de Redactia Observator

la 19.09.2017 , 18:24

Legea pensiilor va avea variantă finală la data de 1 octombrie, iar ulterior documentul va urma circuitul de avizare, a declarat, marți, la Antena 3, ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, informează Agerpres

"Noi trebuie să venim în fața Coaliției la 1 octombrie cu Legea pensiilor finalizată. Au fost trei variante la care noi am lucrat: una dintre ele strict pe Programul de guvernare, alta care presupune și anumite corecții, și o a treia care este o mixtură între cele două variante. La ora actuală, se fac calcule la Ministerul de Finanțe, împreună cu cei de la Casa Națională de Pensii. Urmează ca, după ce vom avea toate calculele financiare, ca să vedem și cât încape în anvelopă această lege, să venim cu varianta finală la data de 1 octombrie, după care va trebuie să reia circuitul, adică să fie adoptat ca și proiect de lege de către Guvern sau să se transmită mai departe Parlamentului, iar Parlamentul să o dezbată, să vină cu amendamente și în final să fie promulgată", a spus Vasilescu.

Potrivit ministrului Muncii, pensiile din sistemul național, de la Casa Națională de Pensii, trebuie să crească, iar inechitățile trebuie să dispară la momentul la care se calculează această remunerație.

Articolul continuă după reclamă

"Cu certitudine pensiile trebuie să crească și vorbim aici doar despre pensiile care sunt în sistemul național, deci la Casa Națională de Pensii. Nu vorbim aici despre pensiile speciale. Acolo este cu totul altă discuție, unde nu prea are legătură Ministerul Muncii, pentru că, după cum știți, există o casă sectorială de pensii — una este la MAI, alta la Ministerul Apărării. Noi ne-am axat pe varianta care ține de Casa Națională de Pensii. Ca și principii, exact cum scrie în Programul de guvernare, trebuie să crească punctul de pensie până în 2020, la 1.775 de lei. Asta înseamnă că pensiile automat vor crește toate", a subliniat Vasilescu.

Pe acelaşi subiect

De asemenea, Vasilescu susține că se va păstra principiul contributivității și se va încerca să nu mai existe niciun fel de inechități în sistem.

"Păstrăm principiul contributivității și încercăm să nu mai avem niciun fel de inechități în sistem, în sensul că acum se calculează pensiile pe același stadiu de cotizare, și să zicem că femeile ies cu pensii mai mari, ceea ce nu este în regulă. Vom încerca să avem o formulă, astfel încât și femeile, și bărbații care au avut aceeași meserie să aibă aceeași pensie. După aceea nu mai trebuie să existe niciun fel de diferențiere între oameni care au avut aceeași meserie, care au același stagiu de cotizare, care au aceeași vârstă de pensionare doar că au ieșit la pensie în ani diferiți și, în aceste condiții, s-au trezit și cu pensii diferite. Sunt foarte multe lucruri și ne ajută mult și acest principiu pe care îi avem, de a trece contribuțiile de la angajator la angajat, tocmai că venim cu o altă filosofie. Banii respectivi vor intra cu toții în contul personal în care cotizează o persoană. Luăm în calcul toate veniturile pentru care au fost plătite contribuții, gen al 13-lea salariu sau orice alt fel de venituri care au existat în cariera profesională a celui care iese la pensie", a explicat ministrul Muncii.

Vasilescu a adăugat, totodată, că "nu ne propunem să micșorăm vârsta de pensionare, mai puțin la femeile care au peste trei copii". "Probabil că, în viitor, probabil peste 10-15 ani, poate și mai devreme, va fi o altă optică a unui guvern. Cert este că vârsta de pensionare crește în toată Uniunea Europeană, se duce spre 70 de ani. Sunt țări care au ajuns deja la 68 de ani și progresiv cresc până la vârsta de 70 de ani", a spus ministrul de resort.

Sursă: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Ştiri politice » Varianta finală a Legii pensiilor va fi prezentată în Coaliție pe 1 octombrie 2017, anunţă Ministrul Muncii