Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vicepreşedintele SUA vine în România! Iată de ce

Joe Biden va veni săptămâna viitoare la Bucureşti pentru a discuta cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Victor Ponta, inclusiv despre situaţia din Ucraina

de Redactia Observator

la 12.05.2014 , 13:09

 Joe Biden va veni săptămâna viitoare la Bucureşti pentru a discuta cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Victor Ponta, inclusiv despre situaţia din Ucraina

"Au fost discuţii pentru organizarea unei întâlniri la nivel înalt între România şi Statele Unite ale Americii dinaintea crizei din Ucraina, dar evenimentele recente au accelerat această întrevedere", potrivit unor surse oficiale citate de Mediafax.

Potrivit acestora, vizita lui Joe Biden în România este programată, la acest moment, pentru sfârşitul săptămânii viitoare, fără să fi fost încă anunţată oficial în ideea unor eventuale modificări de program de ultimă oră, şi ar urma să facă parte dintr-o serie de scurte discuţii şi cu oficiali din alte ţări din regiune.

Articolul continuă după reclamă

În urmă cu trei săptămâni, Joe Biden s-a aflat în Ucraina, pentru a exprima susţinerea Statelor Unite.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Vicepreşedintele SUA vine în România! Iată de ce