Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cum să-ţi pregăteşti copilul pentru o vizită la spital

Vizitele la spital, chiar şi pentru controale sau analize de rutină, nu sunt niciodată plăcute, nici pentru adulţi şi cu atât mai puţin pentru copii, care se pot speria foarte uşor sau care au deja amintiri neplăcute din spitale sau cabinete medicale.

de Redactia Observator

la 16.03.2020 , 11:41

Copil la spital Cum să-ţi pregăteşti copilul pentru o vizită la spital - Shutterstock
  • Vorbeşte cu ei dinainte
  • Fii mereu sincer

Vizitele la spital, chiar şi pentru controale sau analize de rutină, nu sunt niciodată plăcute, nici pentru adulţi şi cu atât mai puţin pentru copii, care se pot speria foarte uşor sau care au deja amintiri neplăcute din spitale sau cabinete medicale.

Ca să transformi această experienţă într-una cât mai puţin neplăcută pentru copilul tău, dar şi pentru tine ca părinte, iată câteva sfaturi utile care te vor ajuta să ţii situaţia sub control.

Vorbeşte cu ei dinainte

Articolul continuă după reclamă

Uneori, ceea ce îi nelinişteşte pe copii foarte tare este teama de necunoscut. Povesteşte-i copilului tău de ce mergeţi la spital sau la cabinetul medical şi spune-i ce este posibil să se întâmple. Nu îi face promisiuni de tipul „Sigur nu o să te doară”, pentru că nici tu nu ştii ce ar putea să se întâmple, dar asigură-l că nu are de ce să se teamă şi liniștește-l privind prezența ta constantă alături de el. Ajutându-l să fie mai încrezător, îţi vei face copilul să se simtă mai puţin anxios, ceea ce va face ca vizita să fie ceva mai plăcută.

Fii mereu sincer

Este foarte important să fii mereu sincer cu copilul atunci când pune întrebări despre vizita la spital. Dacă există şanse să i se facă injecţii sau să fie supus altor proceduri care ar putea să-l neliniștească, este important să-i vorbeşti sincer despre asta. În felul acesta nu numai că vei păstra intactă încrederea copilului în tine, dar îl vei ajuta să se pregătească emoţional pentru o situaţie care îl stresează. Să minţi sau să îi eviţi întrebările nu va face altceva decât să lase loc imaginaţiei copilului pentru exagerări inutile, care îl vor face şi mai neliniştit.

Ajută-l să vadă lucrurile din altă perspectivă

Copiilor le plac poveştile, aşa că uneori, mai ales dacă sunt de vârstă mică, trebuie să le prezinţi situaţia ca pe o poveste pentru a-i ajuta să înţeleagă ce se întâmplă, dar şi pentru a le da curaj. Mulţi copii sunt intimidaţi de halate medicale, de instrumentarul şi aparatura de specialitate. A le prezenta lucrurile dintr-o perspectivă pe care ei şi-o pot însuşi îi poate ajuta să se simtă mai relaxaţi. De exemplu, le poţi spune că medicii sunt nişte eroi care se luptă cu virusurile cele rele şi stetoscopul este un instrument magic prin care ei ascultă mesajele secrete transmise de organism. Prezentând vizita la spital ca pe un basm sau o poveste cu eroi, îl ajuţi pe copil să privească realitatea într-o manieră care îi este deja cunoscută şi asta îl va face să se simtă mai încrezător.

Ia câteva jucării de acasă

Tot în cazul copiilor mai mici, pentru a-i face să se simtă mai relaxaţi, le poţi lua de acasă jucăria, păturica sau cărticica preferată. Asta le va oferi un confort emoţional. De asemenea, o altă idee bună este să le cumperi o jucărie sau o cărticică nouă pe care să i-o oferi copilului în cazul în care trebuie să aştepţi mai mult decât ai anticipat înainte de a intra în cabinet. În felul acesta, nu numai că îl ţii ocupat şi liniştit pe un scaun, dar îi distragi atenţia de la alte lucruri care ar putea să îl facă anxios, cum ar fi alţi copii care plâng sau adulţi cu probleme care ar putea să-l afecteze emoţional. 

Fii răbdător

Uneori, stresul copilului este mai dăunător pentru părinţi. Indiferent care sunt problemele care apar în timpul vizitei la spital, procedurile medicale la care trebuie să fie supus copilul tău sau reacţiile lui, în calitate de părinte trebuie să-ţi menţii calmul. Nervozitatea, irascibilitatea sau tensiunea manifestate în relaţie cu personalul medical sau cu alte persoane nu îţi vor ajuta copilul prea mult. Încearcă să ai o atitudine cât mai pozitivă şi multă răbdare, pentru a-i insufla copilul calm.

Chiar dacă sunt neplăcute, multe dintre vizitele la spital sunt necesare şi este o experienţă cu care copiii, în cele din urmă, se vor obişnui, iar până în acel moment, datoria părinților este de a face din aceste experiențe unele cât mai puţin traumatizante. 

Sursa foto: Shutterstock

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Sănătate » Cum să-ţi pregăteşti copilul pentru o vizită la spital