Tratament inedit: Robotul Vasile, prietenul copiilor care suferă de autism
Terapie inedită, în Braşov, adresată copiilor care suferă de tulburări de tip autist. O asociaţie a adus în mijlocul lor un prieten desprins parcă. din viitor. Robotul Vasile ştie să cânte, să danseze, îi place sportul şi ştie cum să le intre în suflet micuţilor.
Terapie inedită, în Braşov, adresată copiilor care suferă de tulburări de tip autist. O asociaţie a adus în mijlocul lor un prieten desprins parcă. din viitor. Robotul Vasile ştie să cânte, să danseze, îi place sportul şi ştie cum să le intre în suflet micuţilor. Mai mult decât atât, el are şi "puteri" terapeutice şi îi învaţă astfel pe copii să-şi exprime mai bine emoţiile şi trăirile.
Încă de la prima întâlnire, robotul Vasile ştie cum să se facă plăcut. Iar până la prietenie. mai e doar un pas. Sofia, această fetiţă de șase ani, a început imediat să-l imite.
Şi totuşi, rolul lui Vasile e altul. Este un robot umanoid ce poate fi manevrat cu telefonul mobil sau o tabletă, iar dansurile, schemele şi cântecele lui fac parte dintr-o formă de terapie pentru copiii care suferă de autism.
BLANCA BOCSARDI, terapeut: Ajută la dezvoltarea atenţiei, coordonare vizuală, motrică. Sunt atenţi pentru că este ceva ce îi interesează, lucru destul de greu de obţinut de la ei, atenţia, după o anumită perioadă şi se lucrează mai multe ore de terapie şi au nevoie de ceva nou de fiecare dată.
Alături de prietenul Vasile, este un alt robot de tip lego, care poate să îmbrace mai multe forme și poate fi comandat de la distanță. Cu ajutorul lor, micuţii accesează constructiv lumea necunoscută a tehnologiei.
BOGDAN DIMCIU, inițiatorul proiectului: Pentru copii este extrem de folositor dacă se joacă şi e cumva util în acelaşi timp. + Pot fi făcute anumite activităţi specifice legate de roboţi. De exemplu o dată ce e construit controlul robotului până într-un anumit punct, ca ei să îl redirecţioneze până într-o anumită zonă şi asta îi ajută la coordonate.
De serviciile roboților-terapeuți au parte zeci de copii atât din Braşov, cât şi din ţară, care suferă de autism. Oficial, aproximativ 10.000 de persoane au tulburări din acest spectru în România, însă numărul real ar putea fi de trei ori mai mare, potrivit unor specialişti.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰