20 de ore de travaliu în nămeţi
O fetiţă a venit pe lume după ce mama ei a aşteptat 20 de ore ca ambulanţa să o scoată dintr-un sat înzăpezit şi să o aducă la spital. Casa asistentului de pe ambulanţă i-a devenit femeii cameră de gardă
O fetiţă a venit pe lume după ce mama ei a aşteptat 20 de ore ca ambulanţa să o scoată dintr-un sat înzăpezit şi să o aducă la spital. Casa asistentului de pe ambulanţă i-a devenit femeii cameră de gardă
Ar fi putut naşte în orice moment, într-un sat rupt de lume şi departe de medici. Cu drumurile blocate şi niciun ajutor de la autorităţi, sătenii au scos abia spre seară ambulanţa în drumul spre Slobozia, unde ştiau că este cel mai apropiat spital. Dacă ar mai fi întârziat încă o oră, copilul i-ar fi murit femeii în pântece.
Ieri, în toiul viscolului roşu din Brăila, Felicia a intrat în travaliu. Era izolată într-un sat, la 90 de kilometri de Brăila. La patru dimineaţa a chemat ambulanţa.
Au rămas între nămeţi şi fără nicio speranţă ca vreun utilaj să le croiască drum spre Brăila. Cinci ore au sperat că vor reuşi să urnească ambulanţa dintre nămeţi. Salvarea lor a fost un tractor care le-a deschis drumul spre satul Tătaru. În loc de spital, casa asistentului i-a devenit femeii cameră de urgenţe. Asistentul şi soţia lui au stat lângă ea tot timpul. Femeia putea să nască în orice moment.
- 15 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 15 februarie, Sfântul Apostol Onisim. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- Evenimente în Bucureşti, în weekendul 15-16 februarie. Ce nu trebuie să ratezi
- Antrenează-ți creierul ca un campion: Cursurile Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, Sesiunea...
- 14 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
Salvarea blocată în faţa porţii nu a fost lăsată să plece spre Brăila din cauza viscolului şi a ninsorii care au blocat drumurile. Şefii serviciului de ambulanţă au considerat că e mai sigur pentru pacientă să rămână în casa asistentului din Tătaru decât să rişte să nască pe drum. Femeia nu s-a gândit că zăpezile vor bloca satul şi, cu o zi înainte de viscol, n-a vrut să meargă la spitalul din Brăila.
Ieri, după alte nouă ore de aşteptare, ambulanţa blocată pe o uliţă din Tătaru a fost scoasă de săteni, cu un tractor, pe drumul spre Slobozia. Cea mai apropiată maternitate era la doar 30 de kilometri distanţă.
După 20 de ore de când a chemat ambulanţa la 112, Felicia a născut prin cezariană o fetiţă de aproape două kilograme. Este al treilea copil al femeii. Medicul spune că o oră dacă ar mai fi întârziat pe drum, copilul risca să moară în pântecul mamei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰