Antena Meniu Search
x

Curs valutar

4 eleve au fost puse să spună poezii de Eminescu şi au leşinat!

Leşinul e mai dulce pe versuri de Eminescu. În ochii romanticilor, domnişoarele ar trebui să cadă fără cunoştiinţă în braţele poeţilor. Realitatea e mai puţin atrăgătoare. S-a întâmplat la o şcoală dâmboviţeană.

de Redactia Observator

la 15.01.2014 , 16:53

Patru eleve de clasa a 8-a au leşinat în timpul unui simpozion dedicat lui Mihai Eminescu.

S-au scurs 164 de ani de la naşterea poetului naţional. În timp ce recita celebrele versuri eminesciene, una dintre fete a suferit un atac de panică şi a căzut la pământ. Au urmat-o alte trei copile.

Cele patru eleve s-au prăbuşit pe podeaua şcolii. Colege în clasa a 8-a într-o şcoală din Ghirdoveni, fetele participau la un simpozion dedicat zilei de naştere a bardului de la Ipoteşti.

Vezi și

În timp ce recita versurile eminesciene, prima elevă a simţit cum inima îi bate tot mai tare. Şi cum privirea i se înceţoşează.

Mai multe ambulanţe le-au trasportat pe fete la Spitalul din Moreni. Medicii spun că nu este nimic grav şi că, în cazul de faţă emoţiile sunt vinovate.

Între timp, la şcoală s-au luat măsuri speciale. Elevii au fost evacuaţi, şi au fost chemaţi pompierii pentru a se verifica posibilitatea unor scurgeri de gaze. Profesorii au însă o explicaţie. mai poetică pentru misterul leşinului la pătrat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » 4 eleve au fost puse să spună poezii de Eminescu şi au leşinat!