Antena Meniu Search
x

5 lucruri la care trebuie să fii atent când mergi la o clinică privată. Sunt detalii vitale

Sănătatea este bunul nostru cel mai de preț, așa că atunci când mergi la medic ar trebui să urmărești cu mare atenție câteva detalii esențiale.

Sănătatea este bunul nostru cel mai de preț, așa că atunci când mergi la medic ar trebui să urmărești cu mare atenție câteva detalii esențiale.

Tot mai mulți români aleg să-și facă asigurări medicale private sau să meargă la cabinete particulare când au o problemă de sănătate. Este, însă, vital să urmărești câteva detalii importante pentru a avea garanția că ai de-a face cu profesioniști. În joc este propria ta sănătate, așa că nu trebuie să faci compromisuri. Iată la ce trebuie să te uiți înainte să te lași consultat și cu atât mai mult înainte să-ți faci o asigurare medicală sau un abonament la o clinică privată:

1. Ce poartă personalul medical și aspectul lor general, o carte de vizită importantă

Medicii, asistentele și orice altă persoană care lucrează într-o clinică medicală trebuie să aibă o ținută absolut impecabilă și îngrijită. Atenția la detalii acordată de personalul clinicii propriei imagini îți arată grija desăvârșită chiar și pentru cele mai mici amănunte, iar aceste lucruri sunt vitale când vine vorba despre sănătatea ta.

Când vezi că personalul unei clinici poartă astfel de halate medicale în stare impecabilă, îți poți da seama ușor că în respectiva clinică sunt importante toate detaliile, mai ales că halatele medicale sunt folosite și pentru a păstra igiena desăvârșită. Trebuie să urmărești acest lucru dacă vrei să ai siguranța că nu riști să te îmbolnăvești mai rău.

2. Cum arată clinica și cabinetele de consultație. La ce să acorzi atenție

Un alt aspect important este decorul și curățenia din clinică și din cabinete. Acordă atenție și mirosului, adesea el îți poate transmite mai multe informații decât o pot face ochii. Totul trebuie să strălucească de curățenie și să fie bine îngrijit. Dacă personalul nu acordă importanță curățeniei, cum crezi că vor trata pacienții? E bine să fii cu ochii în patru, în definitiv, la mijloc este sănătatea ta.

3. Ce informații îți sunt puse la dispoziție și amabilitatea personalului

Felul în care ești tratat de către asistente și medici este un alt factor important de urmărit. Cu cât știi mai multe despre starea ta de sănătate, cu atât mai bine, așa că roagă medicul să-ți explice pe înțeles tău absolut toate procedurile necesare. Amabilitatea persoanelor din clinică spune multe despre serviciile lor. În domeniul medical este o cerință esențială pentru că pacienții sunt îngrijorați și vulnerabili.

Răspunsurile laconice, lipsa de amabilitate sunt, în mod cert, un semn că ar trebui să optezi pentru o altă clinică, care acordă mai multă atenție felului în care se adresează pacienților.

4. Când poți fi primit pentru o consultație

O clinică ce oferă servicii la un nivel cu adevărat înalt trebuie să aibă un personal suficient de numeros încât să facă față cererilor. Așadar, dacă suni pentru o consultație și ești programat peste 1-2 săptămâni, cel mai bine ar fi să cauți o altă clinică. Timpul este foarte prețios când vine vrorba despre sănătate și, în cazul unor afecțiuni este vital să se intervină cât mai devreme.

5. În cât timp vei primi rezultatele

Așa cu îți spuneam mai sus, timpul poate deveni uneori vital, așa că ar fi bine să te interesezi în legătură cu timpul necesar pentru efectuarea unor analize de rutină. Informația aceasta îți poate fi furnizată de persoana cu care discuți pentru a-ți face programarea, iar dacă pentru a afla rezultatele durează mai multe de o săptămână, este un semnal de alarmă și ar trebui să te facă să te îndrepți către altă clinică.

Obișnuiești să mergi în clinicile private pentru consultații? Tu ai urmărit aceste aspecte până acum?

Sursa foto: Shutterstock

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Veţi participa la Slujba de Înviere?

Observator » Stiri sociale » 5 lucruri la care trebuie să fii atent când mergi la o clinică privată. Sunt detalii vitale